Mare parte a centrului burgului a devenit odată cu reabilitarea ce stă să se încheie, zonă pietonală. Au fost pavate cu piatră cubică străzi ce se vor transforma așa cum se văd și în alte orașe vechi. Au apărut statui și alte atracții pentru cei curioși.
Dar și vechiul și decrepitul își are locul său de cinste la noi. Clădiri renovate în fugă, meșteri fără calificare sau tragere de inimă, materiale de calitate îndoielnică, totul încă grevează aspectul orașului ce se vrea capitală europeană.
Ruinele unei case ce a fost reprezentativă în anii de demult, străjuie intersecția străzilor Ungureanu și Savoya. Povestea clădirii este știută de mai toți cetățenii. A schimbat mai mulți proprietari, unii au încercat să facă aici câte ceva. Alții, plini de indolență, nu au mișcat un deget. Dar nepăsarea a fost la fel de mare și la nivelul diverselor autorități ce au pasat cartoful fierbinte de unii la alții. Ba nu era în regulă o autorizație, ba alții de la diverse comisii au invocat o seamă de legi ce nu le-au priceput. Sau pur și simplu interesele meschine au pus câte o talpă la timpul potrivit.
Ce-i lipsește chilugului? Înțeleptul din popor a găsit de mult răspunsul. Doar tichia de mărgăritar poate ascunde calviția.
Pe același principiu, pe o ruină ce stă să cadă oare ce putea să lipsească? Evident că o placuță de marmură.
De ce să se lucreze cu un pic de cap? Se poate și prostește, că e mai simplu. Pe alte clădiri puțin mai renovate nu au fost schimbate cele vechi din tablă ruginită.
În centru au fost montate plăci din piatră cu numele străzilor. Arată bine. Dar o placă de marmură nu ascunde nici măcar aparențele. Mizeria arată tot mizerabil. Ce poate fi mai grotesc decât să ascunzi neputința cu strat gros de boieli aurite.
