Ce-au descoperit autoritățile într-o gospodărie din vestul țării!

258

Mai multe oase umane, inclusiv cranii, au fost descoperite într-o gospodărie din judeţul Arad. Osemintele, care aparent au aparţinut mai mult persoane, adulte şi copii au fost descoperite în curtea unei case din localitatea Mailat, care aparţine de comuna Vinga, din judeţul Arad. Oasele și craniile au fost găsite de un bărbat care săpa în curtea casei o groapă pentru a construi scurgere pentru canalizare.

„Poliţiştii au fost sesizaţi că în curtea unui imobil de pe raza localităţii Mailat, în timp ce se efectuau săpături, la circa 1,5 metri adâncime au fost descoperite mai multe oaseminte umane. A fost solicitat şi Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Osemintele umane vor fi supuse expertizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu.

Primele informaţii arată că oasele sunt vechi. Unii localinici spun că în urmă cu foarte mult timp în zonă ar fi existat chiar un cimitir, iar alţii că oasele ar putea să fie de la o epiedmie din anii 1600. Cert este că oasele păreau a fi puse ca într-o groapă comună.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.