Cea mai recentă carte de versuri scoasă de sub tipar de laboriosul și inventivul Adrian Bodnaru este, pe bună dreptate, văzută de cunoscători, ca un amalgam de cub Rubik și un posibil evantai al distinsei „ Madame Butterfly”.
La librăria „Două Bufnițe” seara de marți a stat sub semnul fiestei literare, la înalte cote.
Două evenimente deosebite au concurat la numărul mare de curioși și exigenți iubitori de poezie, care au ținut să asiste la o lansare de carte ieșită din tipare. Însăși echipa de conducere a librăriei a bifat un premiu, care, destul de rar, este atribuit unei astfel de instituții din afara capitalei.
Librăria La Două Bufnițe, de la noi, din Cetate, a câștigat Premiul Special pentru Literatură la Gala Premiilor Radio România Cultural.
Este dovada implicării culturale și a calității întâmplărilor literare găzduite în librărie și, mai cu seamă, a celor destinate celor mai mici cititori. Una din aceste întâmplări, cu parfum de poezie de bună calitate, s-a săvârșit cu o seară în urmă.
Cu greu poate fi imaginată o carte de versuri mai rafinată, atât în ce privește conținutul, cât și sub aspect estetic, pe hârtie.
,,Prea bătrân pentru-Apolli– naire, prea tânăr pentru Napoli” Titlul volumul este considerat de profesorul Marcel Tolcea una din cele mai frumoase denumiri de carte, întâlnite până acum.
Iar pentru a sublinia unicitatea unui astfel de ,,nume adunat pe o carte”, criticul literar Mircea Mihăieș a subliniat că este și unul dificil de de citit și de pronunțat, la prima vedere.
Cartea poetului Adrian Bodnaru, apărută la prestigioasa editură Vinea, în condiții grafice de excepție, este un spectacol în sine. Coperta redă un frumos fragment din tabloul lui Henri Rousseau le Douanier „Jucătorii de fotbal”.
Tabloul și orașul italian sunt două din indiciile clare că autorul este un fin cunoscător al jocului de fotbal.
Poemele fără titluri fură pe loc imaginația și simpatia oricărui cititor, chiar și a unuia ce nu citește frecvent poezie, prin concentrarea de sensuri în puține cuvinte, dar și prin tehnica deosebită a tăierii cuvintelor.
Acestea sunt secționate și reconstruite cu noi și neașteptate sonorități, care produc rime inedite. Sunt versuri greu de memorat, dar extraordinar de de captivante.
Cartea nu poate fi lăsată din mână până la final, iar la acel sfârșit, în mod sigur, va fi reluată lectura, imediat, pentru a verifica, iar și iar „ce a vrut să spună autorul”.
Este un soi de „bandă a lui Möbius” literară, fără început și fără de final, așa cum remarca Marcel Tolcea. La fiecare nouă lecturare noimele ascunse vor fi altele, tot mai interesante.
Criticul și profesorul de literatură Mircea Mihăieș a remarcat, în debutul prezentării cărții, cu umor și trimitere la propria sa operă critică, asemănările de jocuri de cuvinte din opera lui Joyce cu cele din poemele lui Adrian Bodnaru.
Și a continuat, punând în oglindă, cartea lui Bodnaru, cu celebra piesă a britanicilor de la trupa „Jethro Tull” „Too Old to Rock ‘n’ Roll: Too Young to Die!”.
Mircea Mihăieș a mai spus că cele două titluri provin din aceeași partitură lexicală. Criticul a adăugat că Adrian Bodnaru este un maestru de netăgăduit al tehnicii (pe care o stăpânește perfect) sintaxei contorsionate, în urma căreia rezultă o răsucire a lexicului, cu valențe greu de intuit.
Deși poetul este considerat un ,,agresiv cu program”, multe din versurile sale sunt de un lirism uluitor. Profesorul de literatură engleză crede că Bodnaru a evoluat de la ipostaza artistului care era în veșnică fugă, spre niște margini greu de găsit și, mai important, la o maturitate a centralizării versurilor.
,,Acum, Bodnaru este un adevărat Emil Brumaru de oraș”. Scriitorul Marcel Tolcea a rămas profund impresionat de cel mai nou volum cu rime de nepronunțat și a încercat să atragă atenția publicului asupra versurilor irepetabile, prin citate ample.
Mai trebuie spus că publicul extrem de avizat a punctat cu aplauze și râsete vorbele de duh ale lui Tolcea, el însuși un poet veritabil. Publicul a intrat în jocul celor trei și a încercat să ofere posibile rime la cuvinte ca: Vasco da Gama, Concorde ori altele la fel de inedite.
Finalul (mereu amânat, pentru un efect de film serial asemănător Dallas-ului celebrilor Ewing) a propus, la capătul serii, tentativa versificării celebrei interogații ,,Vă place Brahms?”, în cheie bodnariană!
