11.2 C
Timișoara
sâmbătă 24 februarie 2024

Ce a mai rămas din solidaritatea europeană?

De când cu războiul din Ucraina, Uniunea Europeană este pusă la grea încercare. În condiții fără precedent până azi, această structură trans-națională a fost nevoită să se confrunte și să încerce să facă față unor provocări majore și unor probleme extrem de complicate. Susținerea aproape necondiționată a Ucrainei — politic, economic, umanitar și, nu în ultimul rând, militar — a fost subiectul care a introdus tensiuni și contradicții între membrii Uniunii. Ceea ce a divizat statele Uniunii Europene a ținut mai ales de răspunsul la întrebarea: Cât și până unde putem sprijini Ucraina? State importante ale Blocului Comunitar au preferat moderația. Au condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, dar cam atât. Germania se străduiește de luni de zile să trimită Kievului armament și tehnică militară de înaltă performanță, dar realitatea este aceea că, în afara unor declarații mai mult sau mai puțin angajante, de pe teritoriul federației germane nu au plecat spre Ucraina mult așteptatele tancuri despre care s-a tot vorbit în spațiul public. La rândul ei, Franța lui Emmanuel Macron a înțeles cam cum stau lucrurile și a încercat din răsputeri să ajungă la un modus vivendi cu întregul spațiul euro-asiatic. După vizita de acum câteva luni bune pe i-a făcut-o lui Vladimir Putin (și din care președintele francez a ieșit destul de șifonat din punct de vedere imagologic), recent, același Emmanuel Macron s-a grăbit să-l viziteze pe Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, ocazie cu care, din nou, șeful statului francez a fost tratat cu o evidentă răceală.

Cancelarul german, Olaf Scholz, este un personaj cvasi-inexistent în această lume în curs de reașezare. Iar Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pare a fi cel mai detestat șef al Executivului european din ultimele decenii. Acuzată de grave fapte de corupție în interiorul Uniunii și tratată cu dispreț la Moscova, la Beijing, la Ankara, dar și prin alte capitale, dna von der Leyen pare a avea statura politică a unui împărat pricăjit, în fața căruia se prăbușește propria împărăție, pe care — iluzionându-se — încă o mai vede ca fiind foarte puternică. Aceasta este, în linii mari, imagina „glorioasei Uniuni Europene”, pe ale cărei teritorii corupția se întinde precum ciuma și în ale cărei văzduhuri plutesc miasmele sărăcirii generalizate și ale unui posibil război cu lumea răsăriteană.

Tabloul de mai sus explică de ce între statele membre ale Uniunii Europene există astăzi evidente disensiuni. Unde s-o fi pierdut oare „unitatea monolitică” franco-germană, care, cu câțiva ani în urmă, hrănea solidaritatea Blocului Comunitar. Cu ceva vreme în urmă, relația Parisului cu Berlinul era una de-a dreptul simfonică. Iar ceilalți europeni executau fără să crâcnească partiturile scrise de cancelarul german sau de președintele francez. Astăzi lucrurile s-au schimbat. Mai întâi au mișcat în front Ungaria și Polonia (ordinea în care au făcut-o nici nu mai contează). Apoi, au ieșit din rând — într-o formă mai discretă — Olanda, Italia, Austria sau Suedia. Ba că extinderea Schengen (cu România și Bulgaria) nu e tocmai oportună, ba că subvențiile pentru agricultură date de Comisia Europeană unor state din „vechea Europă” nu sunt suficiente, ba că ar trebui să fie ameliorată relația cu Federația Rusă, pentru că, altfel, ne paște sărăcia, ba că susținerea necondiționată a Ucrainei folosește mai degrabă Statelor Unite decât Uniunii Europene, ba că Europei îi trebuie o armată proprie, pentru că pe protecția americană nu prea mai putem conta, ba că ar trebui să trimitem mai multe ajutoare Ucrainei, ba că nu ar trebui să o facem… și, în aceeași linie, tot felul de alte subiecte în divergență. Astfel stând lucrurile, imaginea pe care ne-o livrează astăzi Uniunea Europeană este — să mă scuzați! — deplorabilă. Unde sunt liderii de altădată? De unde mai găsim astăzi un Helmut Kohl, un François Mitterrand, un Felipe González sau un Romano Prodi? Astăzi, locul acestor „titani” a fost luat de niște „epigoni” a căror minte este fie săracă, fie dezorganizată, fie imatură, fie toate la un loc. Și asta explică de ce politicienii Europei de astăzi par a fi niște adolescenți nevrozați și certăreți, care nu pot schimba în mod util două vorbe, că de un veritabil dialog nu poate fi vorba. Dramatic este că adolescenții ăștia guvernează peste mai mult de 500 de milioane de suflete. Cărora nu sunt în stare să le explice spre ce se îndreaptă Uniunea Europeană, cât de mult vor mai sărăci cei mai mulți dintre cetățenii europeni, cum și când va dispărea spectrul războiului pe „Bătrânul Continent”. Hilarul spațiului public atinge cote de neimaginat altădată. Este suficient să privim la declarațiile pe care dezorientații de la Bruxelles, Paris sau Berlin le fac în privința aderării Ucrainei la Uniunea Europeană și la Pactul Nord-Atlantic. Iar bietul Zelenski pare că îi și crede, uitând că regula votului unanim de la nivelul celor două organizații este singurul instrument care le împiedică să facă o mare prostie. Iar această unanimitate implică posibilitatea exercitării unui drept de veto, pe care, mai mult ca sigur, îl vor ridica mai ales „desolidarizații”: Ungaria, Polonia sau Austria, la nivelul Uniunii Europene ori Turcia, la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Motivele lor nici nu mai contează…

 

 

Alte subiecte :

Lupul polar

La ora la care scriem aceste rânduri o întreagă planetă știe că Alexei Navalnîi a încetat din viață la închisoarea „Lupul polar” , situată...

Un nou palat istoric al Timișoarei a fost renovat și arată splendid acum

Una dintre clădirile de referință ale Timișoarei, Palatul Ciobanu, este prima care a îmbrățișat tema țăranului român, dar și ultima care a fost ridicată...

Citește și :