CCIAT invită firmele timișene la o misiune economică în Bosnia și Herțegovina

52

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei României în Bosnia și Herțegovina, pregătește participarea unei delegații de afaceri timișene din România la o misiune economică care va avea loc la Tuzla – Federația Bosniei și Herțegovinei și Districtul Brčko (foto), în perioada 11-13 iulie 2022.

Tuzla este cel mai important centru industrial din Bosnia şi Herţegovina, printre ramurile industriale de vârf fiind cea chimică (organică și anorganică), minieră și energetică. Este cel mai mare generator de energie electrică și singurul producător de sare și material antiderapant din Bosnia şi Herţegovina. Ariile industriale în care firmele locale din Tuzla dețin o bogată expertiză sunt industria auto (elemente din plastic și din componența motorului), chimică, lemnoasă (mobilier), textilă, marochinărie. Este un mare interes interes pentru dezvoltarea cooperării în domeniul zootehniei și industriei de procesare a alimentelor cu know-how românesc.

Companiile din Districtul Brčko activează cu precădere în sectoarele agricultură, zootehnie, industria manufacturieră (zahăr, ulei, morărit, tâmplărie de aluminiu și PVC), transporturi și industria mobilei. La cele două evenimente, vor participa Ambasadorul României în Bosnia și Herțegovina, E.S. Dl. Anton PĂCUREȚU, și dna BALLA Tullia-Imol, Ministru Consilier dna BALLA în cadrul Ambasadei României în Republica Serbia.

Participarea este de 200 euro/pers. (membri CCIAT) și 215 euro+TVA /pers. (nemembri CCIAT).
Prețul include:
• Deplasare cu microbuz pe ruta Timișoara -Tuzla – Brčko – Timișoara;
• Participare la parteneriatul de afaceri organizat de Camera Economică a Cantonului Tuzla;
• Participare la discuții de afaceri și sesiune de networking organizate de Camera de Comerț a Districtului Brčko;
• Cazare două nopți în hotel 4* (loc în cameră dublă, mic dejun inclus) în Tuzla;
• Servicii de asistență CCIAT.
Confirmarea participării și specificarea domeniului de interes la adresa de e-mail: lbarbu@cciat.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.