CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului „Auditor intern în domeniul calităţii”

76

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, anunță organizarea unei noi serii a cursului: „Auditor intern în domeniul calităţii”.

Cursul prezintă explicit cerințele standardului ISO 9001:2015, standard ce implică abordarea pe bază de proces (ciclul PDCA) şi gândirea pe bază de risc (riscuri și oportunități în afaceri). Totodată, cursul conține un modul și aplicații privind evaluarea și tratarea riscurilor și oportunităților afacerii și tratează procesul de audit conform cerințelor noului standard ISO 19011:2018 – Linii directoare pentru auditarea sistemelor de management.

Cursul se adresează personalului care coordonează sau participă la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, respectiv de câştigare a încrederii clienţilor.
Tematica cursului vizează aspecte privind:
 Noţiuni generale privind calitatea;
 Principiile managementului calităţii;
 Cerințele noului standard ISO 9001:2015;
 Auditul calităţii (audituri interne, clasificarea auditurilor, etapele auditului intern, selectarea auditorilor, responsabilităţile personalului implicat în auditul intern, tehnici de comunicare, recomandări pentru auditat).

Auditorul în domeniul calității se ocupă, în principal, cu planificarea procesului de audit, colectarea și structurarea informațiilor specifice procesului de audit, analiza și aprecierea conformității și eficacității sistemului de management al calității, examinarea documentelor referitoare la sistemul de management al calității, întocmirea documentelor specifice procesului de audit.

Auditurile calităţii ajută managementul de vârf al organizaţiei să ia deciziile necesare, respectiv să aloce adecvat resursele în vederea îmbunătăţirii performanţei, a optimizării rezultatelor, prin evidenţierea punctelor forte şi punctelor slabe ale organizaţiei.
Auditul calităţii constituie un mod adecvat de evaluare a sistemului de management al calităţii existent şi trebuie înţeles de către toate părţile implicate ca un proces instructiv şi constructiv, care nu are drept scop blamarea organizaţiei sau pedepsirea personalului auditat.

Astfel, auditul calităţii nu caută vinovaţi, ci dovezi obiective (nu impresii) privind oportunităţile de îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii.

Perioada: 30 septembrie – 30 octombrie 2019, după următorul program:
– 30 septembrie – 11 octombrie – Pregătire teoretică (luni – vineri, între orele 16 30 -20 30)
– 12 octombrie – 30 octombrie – Pregătire practică (realizarea portofoliului).
Loc de desfășurare: Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.
Lector: Lucian TĂRĂBÎC, Director S.C. QUALITARIUM S.R.L. Timişoara, consultant calitate cu 22 ani de experienţă în domeniu, auditor internațional înregistrat la TÜV Austria și Bureau Veritas Paris.

Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naționale.

Informații și înscrieri la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam.105, tel. 0256 / 219 172, 0720 / 444 121, e-mail: mmuresan@cciat.info , Milena Mureșan – responsabil curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.