1.1 C
Timișoara
marți 9 decembrie 2025

Cazuri cutremurătoare: şi-au aruncat copiii, imediat după naştere. Deznodământul a fost însă diferit VIDEO

O asistentă medicală din Petroşani este acuzată că şi-ar fi aruncat nou-născutul la gunoi, iar copilul nu a supravieţuit, pe un frig cumplit. În Timiş, un caz asemănător, însă copilul aruncat după naştere a avut zile!

Nou-născut abandonat după naştere la o temperatură de -15°C: nu a supravieţuit

„În noaptea de 31.12.2015/01.01.2016, după ascunderea stării de graviditate față de orice persoană și crearea condițiilor derulării nașterii fără prezența altor persoane, inculpata a născut în baia locuinței, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfășurat cu aceasta și l-a transportat la ghena de gunoi situată în fața blocului, unde l-a abandonat la o temperatură de cca -15°C”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Copilul nu a supravieţuit unei nopţi în ger! El a fost găsit în prima zi a anului, în jurul amiezii, ca urmare a unei sesizări la numărul de urgenţă 112. „Inculpata și-a continuat cursul normal al vieții, prezentându-se la serviciu în data de 04.01.2016, unde și-a îndeplinit atribuțiile obișnuite”, afirmă procurorii.

Femeia a fost identificată şi este cercetată pentru omor calificat comis asupra unui membru de familie! Ea riscă, acum, chiar şi 25 ani de închisoare.

Caz asemănător în Timiş: copilul, găsit în hipotermie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat în aceste zile cercetările și au dispus trimiterea în judecată a unei mame. Cazul are asemănări cu cel din Hunedoara, doar că s-a petrecut în seara zilei de 2 octombrie 2015. Această naştere, neasistată, a avut loc în timp ce femeia se afla pe un drum lăturalnic, în apropierea unei gări. Apoi, a abandonat nou-născutul în vegetația de pe marginea drumului. Copilul a fost găsit de un trecător în ziua următoare. Era în stare de hipotermie, însă a fost salvat la limită. Dacă era iarnă, precum a fost în primul caz, nu avea nicio şansă!

Femeia este acuzată acum de vătămare corporală săvârșită asupra copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mama aflată în stare de tulburare psihică. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Făget.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis: Spitalul Județean Timișoara va beneficia de finanțare pentru un nou centru destinat pacienților cu accident vascular cerebral (AVC)....

Contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie de la Timișoara va fi semnat până la finalul acestui an, dă asigurări ministrul Sănătății, Alexandru...

„Tu dai magie Crăciunului”: cumpărăturile de sărbători îți aduc mii de premii instant și un fotoliu de masaj Komoder la Iulius Town Timișoara

La Iulius Town Timișoara, „Tu dai magie Crăciunului”. Atmosfera festivă, decorurile spectaculoase și experiențele de shopping se împletesc anul acesta cu surprize pregătite special...

Citește și :