Catastrofa care ne pândește în tăcere!

330

Doi cercetători de la Universitatea din București arată dimensiunea dezastrului: în 37 din cele 42 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără

Ei au calculat „Dinamica indicelui de îmbătrânire demografică”(câți bătrâni peste 65 de ani avem la 100 de tineri sub 14 ani) în intervalul 1992-2022. Cercetătorii își prezintă public concluziile într-un articol în Libertatea.

La nivel național, valoarea indicelui de îmbătrânire demografică era în anul 1992 de 47,7, ajungând în anul 2007 să fie de 93,4, iar în prezent, de 120. Situația este dramatică.

Cine sunt cei doi autori ai cercetării:

George Secăreanu – asistent universitatar la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea „Ovidius” din Constanța și cercetător la Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (Universitatea din București).

Aurelian Giugăl – lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Antropologie culturală şi comunicare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Are doctorat în Științe Politice, Master în Politică Europeană și Românească și licență în Geografie

S-a scris mult despre depopularea României, despre faptul că românii părăsesc țara ca și cum aceasta ar fi cuprinsă de război. Spre exemplu, în 2017, aproape circa 20% dintre concetățenii noștri cu vârste între 20 și 64 de ani locuiau în altă țară din Uniunea Europeană, românii fiind considerați cei mai mobili europeni.

Migrația e bună, dar cât de bună?

De fapt, după cum explica sociologul Remus Anghel într-un articol-dialog din Scena9, România avea, în 2015, „a doua cea mai mare rată de creștere anuală a migrației, după Siria”.

În același articol, sociologul vorbea despre „efectele extraordinar de complexe” ale migrației, de la modul cum influențează relațiile de gen, viețile bătrânilor, percepția statului social, faptul că oamenii devin mai critici cu autoritățile locale etc. Prin urmare, o seamă de beneficii via migrație.

Într-adevăr, date mai vechi indică faptul că la nivelul societății românești, emigrarea a fost pozitiv percepută, 55% dintre români considerând că a fost bine că s-a plecat la muncă în diferite țări din Europa de Vest.

Demograful Vasile Ghețău a scris că dacă nu ar fi intervenit migrația externă, România s-ar fi confruntat cu o criză economică și socială greu de imaginat.

Cu timpul, narațiunea dominantă s-a mai diluat. Într-o analiză recentă realizată sub egida Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), Iulian Stănescu scrie că, da, „după 1990, în contextul dezindustrializării, soluţia a constat în emigrare”, dar continuă și cu sfera negativă.

La scara istoriei, emigrarea a milioane de persoane din România rurală constituie, în definitiv, un eşec major în gestionarea modernizării, oricâte argumente s-ar putea emite privind unele părţi pozitive ale emigrării, cum ar fi transferurile financiare şi culturale spre ţara de origine.

Și, da, cu adevărat, emigrația schimbă radical datele problemei din propria ogradă, fie și dacă ne gândim, spre exemplu, la indicele de îmbătrânire demografică. S-a scris pe larg despre lipsa forței de muncă din România de azi și suplimentarea acesteia cu muncitori străini. Prin urmare, nu-i totuna dacă migrația e la cote înalte sau nu, nu primim doar beneficii la pachet cu creșterea acesteia.

Trei ani de referință

În analiza de mai jos vom face o radiografie privitoare la indicele de îmbătrânire demografică (câți bătrâni avem la 100 de tineri), precum și cel de dependență demografică (câți tineri și bătrâni avem la 100 de adulți).

Anii de reper vor fi:

  • 1992, întrucât acesta arată imaginea de ansamblu a unei societăți în primii ani de democrație
  • 2007, întrucât surprinde situația țării la data aderării la Uniunea Europeană
  • 2022, anul care ilustrează imaginea la zi a celor doi indicatori.

Iar cei doi indicatori la care ne vom uita sunt:

  1. Indicele de îmbătrânire demografică prezintă raportul dintre populația tânără și cea îmbătrânită, mai bine spus, arată perspectiva de viitor din punct de vedere demografic a unui județ.
  2. Indicele dependenței demografice arată capacitatea de susținere, din punct de vedere numeric, a populației adulte asupra celorlalte două categorii.

În 1992, numărul de bătrâni la 100 de tineri era mic

Figura 1. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 1992 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Să începem cu primul indicator. În Figura 1 este reprezentat indicatorul de îmbătrânire demografică din anul 1992. Trebuie menționat faptul că valorile obținute în cadrul acestui an sunt cuprinse între 29,5 (Constanța) și 86,7 (Teleorman), deci o amplitudine a valorilor de 57,1. De asemenea, un lucru benefic al acelei perioade este acela că nu există județe cu valori de peste 100, ceea ce denotă o stabilitate demografică.

Din punct de vedere geografic, cele mai mici valori le identificăm în Dobrogea, în unele județe din Moldova, nordul și sudul Ardealului. Motivele țin de efectele politicii pro-nataliste implementate de către regimul comunist, o amprentă puternică asupra numărului populației tinere având-o Decretul 770 din 1.10.1966.

Situația s-a schimbat atât de dramatic în ultimele 2-3 decenii, încât trebuie menționat faptul că valorile calculate în 1992 au cu totul și cu totul o altă dinamică. Rezultatele cele mai mari înregistrate în 1992 abia pot fi comparate cu cele mai mici obținute în 2007 și 2022. De aceea nu am putut păstra aceleași intervale de analiză, același ecart pentru toți cei trei ani studiați.

Cum arăta situația în 2007: 14 județe au trecut pe „roșu”

Astfel, la nivelul anului 2007, atunci când România aderă la Uniunea Europeană, problemele sociale la nivel demografic tind să se acutizeze (Figura 2).

Figura 2. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 2007 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Din cele 42 de județe, 14 județe au o valoare a indicelui de îmbătrânire demografică de peste 100, adică sunt mai mulți bătrâni decât tineri. Totodată, se observă faptul că 12 dintre aceste județe le regăsim în vechea regiune a Țării Românești.

Teleormanul își păstrează și de această dată valoarea cea mai mare din șirul de date (147,5), în timp ce județul Bistrița-Năsăud înregistrează valoarea cea mai mică (69,1).

Atât regiunea Moldovei, cât și cea a Dobrogei prezintă valori pozitive la nivelul tuturor județelor, în timp ce în zona Ardealului domină același model, cu excepția județelor Cluj și Arad.

După cum se poate observa, în categoria județelor ce au valori mari ale indicatorului de îmbătrânire demografică sunt prezente atât județe dezvoltate din punct de vedere economic, cât și județe agrare. Deci, motivele par a fi mult mai complexe.

Îmbătrânirea populației ține de fenomene precum cel al migrației la nivelul județelor subdezvoltate, în timp ce județele dezvoltate se confruntă cu anumite curente de gândire precum cel al optimului demografic (realizarea eficienței muncii) și microeconomiei familiare („…decizia de a te căsători și de a avea copii în societate este rezultatul unei analize de tip cost-avantaje…”).

Chiar dacă nu am păstrat aceleași clase în analiza studiilor, dacă aruncăm o privire asupra dinamicii valorilor între 1992 și 2007, observăm că cele mai mari creșteri ale indicatorului de îmbătrânire demografică le identificăm în județele: Constanța (168,9%), Brașov (151,5%), Municipiul București (141%), Brăila (132,5%) și Galați (127,6%).

La polul opus, județele ce au avut o creștere mai mică a indicatorului de îmbătrânire demografică sunt: Arad (50,1%), Giurgiu (55,4%), Sălaj (61,8%), Bihor (64,6%) și Mehedinți (66,6%).

Catastrofa demografică, vizibilă în 2022

Schimbăm registrul și ajungem în zilele noastre, ceea ce ne permite să observăm dimensiunea dezastrului (Figura 3).

Privind cartograma de mai jos observăm situația deficitară la zi și conștientizăm faptul că încă nu s-au pensionat ceea ce peiorativ au fost denominați drept „decrețeii”, generația cea mai numeroasă. Când ei se vor pensiona, situația va fi și mai rea, mult mai rea.

Figura 3. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 2022 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Dacă în 1992 nu aveam niciun județ a cărui valoare să fie peste 100, astăzi, la 30 de ani de atunci, se disting doar cinci județe cu valori sub 100, respectiv Ilfov (74,5), Iași (80,7), Suceava (84,2), Vaslui (89,1) și Bistrița-Năsăud (95,7).

Valorile sunt explicate prin poziția periurbană pe care județul Ilfov o are față de Capitală (și avantajele aferente), în timp ce o parte din județele din zona Moldovei au prezentat o tendință a curentului populaționist.

Acesta a fost dezvoltat de către Jacques Bodin, care afirmă faptul că „nu există bogăție mai mare decât oamenii”, totodată acest curent are legătură cu comportamentul unor instituții religioase, neoprotestante, atât de prezente în zona județului Suceava (singurul județ în care votul la referendumul pentru familia tradițională a depășit pragul de 30%).

Pe de altă parte, cele mai mari valori le întâlnim în județele: Teleorman (188), Vâlcea (184,5), Brăila (165,9), Caraș-Severin (161,5) și Olt (156). Nu putem să nu observăm că problemele s-au acutizat, iar ecartul dintre județe s-a mărit.

Dacă în 2007, diferența dintre cea mai mare valoare și cea mai mică valoare era de 78,3, în 2022, aceasta a ajuns la 113,5. Totuși, pentru prima dată, un județ înregistrează o scădere față de analiza precedentă.

Astfel, la nivelul județului Ilfov avem o scădere cu 31,8% a ponderii indicatorului de îmbătrânire demografică.

În rest avem de-a face cu creșteri ale indicatorului, acesta oscilând între 4,5% în județul Giurgiu, urmat de Municipiul București cu 11%, Cluj 12,1% și Suceava 14,4%.

În timp ce, în antiteză, avem județele Vâlcea cu 77,6%, Caraș-Severin cu 64%, Gorj cu 62,3%, Hunedoara cu 60,5% și Tulcea cu 60%.

România arată ca un lanț trofic în care oamenii migrează

Așadar, problema indicelui de îmbătrânire demografică surprinde într-o manieră succintă tranziția demografică a județelor din România. Acești ani au culminat cu perioade extrem de importante pentru societatea locală.

Se poate afirma că valorile din anul 2007, dar mai ales cele din 2022 nu seamănă deloc cu tabloul din 1992.

Motivele țin de modul în care statul a știut, sau mai degrabă nu a știut, să gestioneze politici de creștere a natalității, dar mai ales de planificare a investițiilor, astfel încât să ofere locuri de muncă și acces la inovații pe toată suprafața țării.

România anului 2022 seamănă mai degrabă cu un lanț trofic în care locuitorii satelor aleg să emigreze către orașele mici, cei din orașele mici către cele mijlocii sau reședință de județ, iar orașele mari către polii regionali, cum e cazul orașelor București, Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara sau Craiova.

Evident că migrația poate să aibă loc de la sat către polii regionali sau, în cele mai multe cazuri, către vestul Europei. La nivel național, valoarea indicelui de îmbătrânire demografică era în anul 1992 de 47,7, ajungându-se în anul 2007 să fie de 93,4, iar în prezent la 120.

Această dinamică ar trebui să atragă atenția instituțiilor specifice astfel încât să întreprindă acțiuni concrete.

Populațiile tinere vor deveni active și vor trebui să susțină, prin sistemul public de pensii, cohortele de populație din deceniile precedente.

Probabil că una din cele mai mari probleme societale din viitorul apropiat va fi presiunea pusă pe sistemul public de pensii.

Adăugând și migrația, una aflată încă la cote mari, nevoia de forță de muncă via imigranți, ajungem la concluzia că variabila demografie este una ce va influența radical politicile publice din România perioadei următoare.

Vom vedea în următoarea analiză din Libertatea o continuare a acestui articol, cum au evoluat lucrurile în cazul indicelui de dependență demografică în România postcomunistă.

Sursa: https://www.libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ