Cătălin Predoiu: Cristian Bușoi este, în acest moment, unicul candidat PNL la funcția de primar general al Capitalei

92

Cristian Bușoi este, în acest moment, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, o discuție despre orice alt candidat fiind prematură, a declarat președintele organizației de București a liberalilor, Cătălin Predoiu.

„În momentul în care am preluat organizația, candidatul era, deja, nominalizat cu unanimitate de voturi de către organizația București, era domnul Bușoi. Dânsul este candidatul organizației de București în acest moment. Deci, continuă precampania. Urmează să aibă loc o evaluare la jumătatea lunii februarie, o cercetare sociologică, cu privire la rezultatele acestei precampanii. Este prematur să discutăm despre orice alt candidat”, a declarat Cătălin Predoiu.

El a adăugat că le-a cerut liberalilor de la organizația din București să-l sprijine pe Bușoi.

„Este candidatul filialei, votat de către organele de conducere ale filialei București, (…) la jumătatea lunii decembrie, și eu înțeleg să ne sprijinim candidații, nu să-i subminăm. Faptul că urmează o cercetare sociologică este cât se poate de normal. Chiar domnul Bușoi dorește să aibă o imagine clară asupra situației din teren. Urmează, conform procedurilor, o validare la nivelul Biroului Politic Național și abia după aceea putem să vorbim de candidatura consolidată. În acest moment, însă, el este declarat de către filială singurul candidat al filialei”, a mai declarat Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.