Cât timp va petrece după gratii educatoarea din Timişoara care şi-a omorât fetiţa de 4 ani

193

Femeia de 38 de ani se află în arest preventiv încă din luna martie şi este încarcerată în Penitenciarul Arad.

Potrivit portalului de instanţe, Tribunalul Timiş a condamnat-o pe Oana N. la 12 ani de închisoare pentru violenţă în familie (omor asupra unui membru de familie).

Totodată, magistraţii de la Tribunalul Timiş au decis ca Oana N. să plătească fostului soţ suma de 60.000 de euro, reprezentând daune morale.

În seara zilei de 13 martie, femeia şi-a omorât fetiţa înecând-o în cada plină cu apă din baia locuinţei sale din cartierul Ronaţ din Timişoara, dupa ce încercase să-i taie venele. Apoi a sunat la 112 şi şi-a mărturisit crima, nu înainte de a înghiţi erbicid sperând să-şi curme zilele. Le-a spus anchetatorilor că nu are o explicaţie logică pentru ceea ce a făcut şi că înainte de momentul crimei a fost măcinată de gândul divorţului de soţ.

Oana N. era educatoare la grădiniţa din Murani şi cu doar o lună înainte de a-şi ucide copilul renunţase la serviciu în încercarea de a-şi găsi un alt post în Timişoara.

 

sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.