Cât ne vor costa pensiile speciale pentru aleşii locali

49

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, a declarat luni că instituirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în cazul primarilor ar urma să aibă un impact bugetar de 100 – 150 de milioane de lei.

Pensiile speciale pentru aleşii locali sunt incluse în Codul Administrativ pe care Executivul vrea să îl adopte prin OUG, după ce legea adoptată de Parlament a picat la CCR. Daniel Suciu a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, principalele prevederi ale proiectului Codului administrativ şi a pledat pentru adoptarea acestuia prin ordonanţă de urgenţă, adăugând că acesta este susţinut de către primari de toate culorile politice.

„În Codul administrativ există în continuare acea indemnizaţie la limită de vârstă pentru aleşii locali şi cred că nu eu ar trebui să vorbesc despre acest lucru, ci colegii mei primari, care de-a lungul anilor, deşi poartă titulatura de demnitari, au fost orice, dar doar demnitari nu. (…) Discutăm, vizavi de indemnizaţii, de un impact undeva între 100 – 150 de milioane de lei”, a spus el.

La conferinţa de presă a fost prezent şi liberalul Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi – judeţul Timiş, care a precizat că abia după 2017 indemnizaţiile aleşilor locali au ajuns la un „nivel acceptabil” şi că guvernele care s-au succedat de-a lungul timpului nu au vrut să crească indemnizaţiile edililor, de teama reacţiei opiniei publice.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ