Pentru a creiona o nouă și imperios necesară strategie, care să vizeze sănătatea publică din România, trebuie să plecăm de la faptul unanim acceptat, și mai puțin cunoscut pe la noi, că serviciile de sănătate, indiferent de nivelul de dezvoltare tehnică și de finanțare, influențează starea de sănătate a populației cu maximum 20%. Așadar, construcția sau reconstrucția de spitale și aducerea la normalitate a sistemului din acest punct de vedere, poate viza doar acest procent.
Diferența de 80% este influențată de condițiile socio-economice generale, culturale și de mediu și condiționată de vârstă, sex, factori condiționali, factori legați de stilul de viață și rețelele sociale și comunitare. De asemenea un rol hotărâtor revine educației, mediului de muncă, condițiilor de viață, șomajului, habitatului, agriculturii și industriei alimentare precum și calității apei potabile. Aceștia fiind în fapt principalii determinanți ai stării de sănătate. Și iată de ce nu întâmplător OMS definește starea de sănătate ca „starea de bine mental, fizic și social” și nu doar ca absența bolii!
Din cele menționate mai sus reiese în mod clar faptul că o strategie pentru sănătate cu proiecție solidă pentru viitor, trebuie să așeze la aceeași masă într-un comitet interministerial pe responsabilii sănătății, mediului, muncii, educației, economiei, agriculturii și dezvoltării, pentru un proiect complex în cadrul căruia să existe comunicare și ținte bine precizate pentru fiecare dintre ei. Doar acel guvern care va reuși să pună în practică un asemenea demers pentru alcătuirea unui program comun și coerent pentru sănătatea populației, va face o ofertă adevărată de reformă pe plan intern și va transmite un semnal credibil de normalitate pe plan extern.
De asemenea, în secolul 21 nu se poate concepe reforma în sănătate fără dezvoltarea corespunzătoare a prevenției, care reprezintă o direcție importantă de acțiune pentru sănătatea populației în toate statele dezvoltate din lume. În țara noastră prevenția trebuie să devină o prioritate reală și palpabilă, cu atât mai mult cu cât în România se înregistrează o serie de fenomene negative cum ar fi: numărul 1 în UE la mortalitatea prin cancer de col uterin la femeile aflate la vârsta procreerii, numărul 1 în UE la îmbolnăviri prin tuberculoză, incidența extrem de crescută a bolilor cardio-vasculare, a cancerului de sân, numărul 1 în UE la hepatita virală tip C, și exemplele din păcate ar putea continua…..
În această direcție nu trebuie inventat nimic în mod deosebit, ci trebuie doar voința politică de a declanșa și susține programe de prevenție așa cum au făcut cu foarte bune rezultate toate statele dezvoltate. Este și aici un paradox românesc și anume acela că, în timp ce statele cu economii puternice fac medicină preventivă, care aduce doar beneficii pentru sănătatea populației, cu o populație sănătoasă putându-se ajunge la dezvoltare economică, la noi, cu problemele economice și conexe prezente sunt încă destui care susțin preponderent doar medicina curativă, care este scumpă și cu rezultate adesea limitate. Sigur că și în acest caz se pot găsi explicații…..
Desigur că demararea proiectelor naționale de prevenție nu ar înseamna renunțarea la măsurile necesare de revigorare a medicinei curative, iar efortul financiar pentru susținerea ambelor direcții de acțiune ar fi pe deplin justificat și asta fiindcă pentru orice om de bună credință este clar faptul că numai cu o populație sănătoasă și de la un moment dat lipsită de grija zilei de mâine, poți spera la o dezvoltare economică și socială sustenabilă.
Conferențiar univ.dr. Emilian Damian Popovici
Președintele Societății Române de Epidemiologie
