,,Castrul roman de la Tibiscum” de Doina Benea a fost lansat în faţa unui public avid de cunoaştere

877
Castrul roman de la Tibiscum a fost lansat în faţa unui public avid de cunoaştere
Toată zona Banatului este plină de urme ale locuirii din cele mai vechi timpuri. Aceste rămăşiţe, ce încă se mai pot vedea la tot pasul, sunt studiate cu mare atenţie de specialiştii în istorie şi arheologie pentru a descifra cu mare atenţie tot ce încă mai este secret.
Este deosebit de important ca tot ce ne oferă aceste cercetări să fie sistematizate şi puse în contextul potrivit, pentru a înţelege cât mai bine ce s-a întâmplat cu sute sau mii de ani în urmă.
Sala festivă a Universităţii de Vest a fost sâmbătă plină până la refuz de toţi cei ce sunt implicaţi în studiul istoriei, de la profesori cu mare experienţă, până la tineri învăţăcei ce acum deschid ochii în ale ştiinţei. Prilejul a fost unul deosebit. A fost lansat un volum de excepţională însemnătate în domeniul arheologiei bănăţene dar şi europene. Neobosita cercetătoare a istoriei plaiurilor nostre, doamna profesor doctor Doina Benea şi-a lansat cartea Castrul roman de la Tibiscum.
Efortul editorial, dar şi financiar, a fost asigurat de coofinanţarea oferită de Consiliul Judeţean Timiş în colaborare cu Asociaţia ,,Salvaţi Patrimoniul Timişoarei’’.
Volumul a fost prezentat cu cele mai atent alese date de Simona Regep, o la fel de împătimită cunoscătoare a trecutului locurilor noastre.
Doamna Benea a accentuat că, în opinia sa, castrul roman de la Tibiscum a fost una din cele mai serioase puncte de apărare a acestor teritorii pe vremea romanilor. Cartea este un rezumat al studiilor pe teren de multe decenii ce au adus rând pe rând la lumină noi informaţii despre viaţa militarilor romani, dar şi a civililor din localităţile din jurul castrului.
Doina Benea pune castrul Tibiscum chiar mai presus decât mai celebrul Porolissum chiar dacă se supără istoricii clujeni. Un fapt rezultat din studiul atent al celor rămase pe valea Timişului atestă multiculturalitatea şi multietnicitatea acestor locuri. Încă din primul secol al mileniului aici au fost încartiruiţi militari din trei mari regiuni diferite ale imperiului. Cea mai mare parte erau soldaţi de origine tracă din sudul balcanilor. O altă mare parte dintre legionari proveneau din Orient, din jurul cetăţii Palmirei antice. O altă mare categorie de luptători proveneau din populaţiile maure din nordul Africii romane.
Măcar din acest motiv al melanjului etnic dintre militarii de pe trei continente şi populaţia autohtonă merită o atenţie sporită conceptul modern, şi reluat azi, de înţelegere între naţii şi religii specifice regiunii noastre.
Doina Benea a îndemnat tinerii doctori şi doctoranzi să-şi publice cărţile despre trecutul antic al Banatului pentru o continuitate a studiilor, asemenea istoricilor constănţeni ce sunt mai avansaţi în acest domeniu.
Castrul roman de la Tibiscum ar trebui să nu lipsească din nici o bibliotecă, fiind un crîmpei din naşterea acestei provincii a Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.