9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Câștigătorii Social Impact Award România 2020: 2kids.ro, BuchARTest & Iele-Sânziene

Joi, 1 octombrie 2020, a avut loc marea finală a Social Impact Award România, competiția care încurajează anual tinerii cu idei de afaceri sociale, la nivel internațional. În urma pitch-urilor celor 15 echipe finaliste, juriul a selectat trei echipe care au câștigat 3 premii în valoare de câte 1500 de euro și ocazia de a se conecta internațional cu celelalte 16 țări SIA în luna noiembrie, în cadrul SIA International Summit.

Juriul care a acordat premiile este format din Marta Ușurelu (Revista Biz), Mircea Marza (Enel România), Diana Certan (Organizația Umanitară CONCORDIA), Alexandru Ghiță (Grupul EDUCATIVA), Irina Ciocan Stănescu (Graffiti PR) și Ciprian Stănescu (Social Innovation Solutions).
Cele 3 echipe care au câștigat competiția Social Impact Award România 2020 sunt:

2kids.ro
O platformă digitală a economiei circulare pentru produsele textile destinate copiilor.
Sarah Harvat, pasionată de reciclare, inovare și schimbări sociale, afirmă că resursele necesare pentru a crea noi articole de îmbrăcăminte sunt limitate din punct de vedere al disponibilității, iar industria textilelor este a doua cea mai poluantă din lume după cea petroliera. Dorința echipei 2kids este ca soluția lor să vină în sprijinul acestor provocări.

BuchARTest
Un proiect social de regenerare urbană prin picturi murale care are 3 direcții de dezvoltare: artă stradală, comunitate și educație.
Echipa BuchARTest dorește să construiască o comunitate de artiști care alături de ei încearcă să educe oamenii pasionați de domeniul artei murale prin workshop-uri și ateliere.
În viitor, București va deveni BuchARTest.

Iele-sânziene
Absorbante reutilizabile ce reprezintă o alternativă eco-friendly și sănătoasă la cele de unică folosință existente pe piață.
Ioana Ciuhan, pasionată de educație și sustenabilitate, crede cu tărie că educația incluzivă și accesibilă este unul dintre cei mai importanți pași către o lume mai bună. Din experiența sa în Tanzania, a ajuns la concluzia că nevoia de educație menstruală și produse sănătoase este la fel de mare și în România, în special în zona rurală. Așa a apărut organizația iele-sânziene.

Pe lângă cele 3 premii, finaliștii au avut ocazia să câștige premiul publicului in valoare de 500 de euro venit în baza Voturilor Comunității. Această etapă a adunat 9369 de voturi, iar echipa care a obținut cel mai mare număr de voturi a fost Psinapsa. Echipa Psinapsa își propune să vină în sprijinul adolescenților cu instrumentele necesare prin care aceştia să recunoască, sa înțeleagă și să gestioneze mai bine provocarile de sănătate mintală. Echipa crede că e important să vedem şi să recunoaştem nevoile adolescentului, apoi să venim cu instrumente potrivite care să-l ajute să devină un adult sănătos, autonom.

Echipa Social Impact Award este recunoscătoare sprijinului primit de la partenerii programului în România (The ERSTE Foundation, Enel, BCR), juriu, mentori și traineri.

Împreună au reușit să construiască un punct de start pentru tinerii cu idei de bine, determinați să aducă proiecte concrete în comunități.
Social Impact Award România în 2020 a fost organizat de Social Innovation Solutions, organizație ce oferă consultanță și facilitarea conversațiilor strategice pentru ONG-uri și corporații în impact social și inovație și dezvoltă programe educaționale și competiții de business pentru tineri: Social Impact Award, Future Makers și Future Youth Summit, precum și platformele de conversații despre viitor: Future Summit sau Future Talks.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :