Cascada Văioaga – locul mirific din Banat, destinația de weekend a turiștilor! Video

997

Românii au început să plece de acasă. Și aici ne referim la faptul că tot mai mulți oameni de toate vârstele și din toate colțurile țării descoperă frumusețile țării, locuri și lucruri aflate acolo din totdeauna, dar care au fost ignorate până acum. Dacă în anii trecuți în zona Valea Beiului – Beușnița veneau în vizită câteva sute de turiști, dar față de anul trecut, numărul acestora a crescut foarte mult.

Zilele tot mai scurte şi venirea toamnei nu-i împiedică pe iubitorii de natură să își continuă drumețiile. Cum vine sfârșitul de săptămână, iubitorii de natură își lasă treburile de-o parte, închid ușile, se urcă în mașini și pornesc spre destinațiile turistice de care au auzit de la prieteni sau au aflat de pe facebook.

O asemenea destinație de weekend pentru o mică excursie, este și ,,Cascada Văioaga” de pe valea pârâului Bei. Aflată între Cheile Nerei și Laul Ochiul Bei, cascada este de o frumusețe rară, iar sălbăticia sa și locul în care este așezată, atrage zilnic sute de turiști.

Fie că sunt de la câteva zeci de km distanță de prin partea de vest a țării sau tocmai de la Constanța ori București sau Iași, turiștii se simt atrași de frumusețea cascadei de care au auzit doar de pe rețelele de socializare sau de la prieteni. Unor tineri le-a plăcut așa de mult locul încât la baza cascadei, a avut loc şi o cerere în căsătorie, cerere acceptată de fată.

Din păcate, cu toate că locurile sunt superbe, administraţia parcului Naţional Cheile Nerei – Beușnița, loc în care este așezată și cascadă, nu face nimic ca să promoveze locurile. Ba mai mult, drumurile sunt de slabă calitate și nimeni nu le-a mai făcut o reparație serioasă de ani de zile.

Și cu toate acestea, turiștii vin să viziteze și să descopere locuri mirifice de care nu au știut nimic până acum. La nici 3 km de cascadă se află tunelurile de pe malul Nerei, tuneluri săpate în piatră cu daltă și ciocanul cu peste 150 de ani în urmă pentru a permite localnicilor din Sasca să ajungă cu sacii cu grâne la morile Potocului de pe apa Beiului.

sursa: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.