Casă în flăcări în vestul țării!

224

Alarma a fost dată cu o oră înainte de miezul nopţii şi apelul de la 112 anunţa că o casă din comuna Văliug a fost cuprinsă de flăcări.

Două echipaje care încadrau autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Reșița, s-au deplasat de urgență în Văliug, unde ardea podul unei case. Prima intervenție a fost asigurată de SVSU Văliug, care până la sosirea forțelor profesioniste au reușit localizarea incendiului. Focul se manifesta violent, cu flacără și exista pericolul propagării la întreaga casă și la anexele învecinate. Intervenția a fost îngreunată de fumul dens și înecăcios degajat de materialele depozitate în podul casei, dar și de faptul că acoperișul de tablă al casei a trebuit consolidat înainte de începerea operațiunilor de stingere.

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, iar pentru limitarea pagubelor au fost evacuate toate bunurile din casă. Au ars aproximativ 3 metri cubi de lemn, materiale textile, două suluri de vată minerală și mobilier și au fost afectate de incendiu tavanele din dormitor și hol”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, Magdalena Tocmelea.

La evacuarea bunurilor au dat o mână de ajutor şi jandarmii montani din Văliug.

În urma acestui incendiu, izbucnit se pare, din cauza unui scurtcircuit electric, s-au înregistrat pagube în valoare estimată la 10.000 lei, dar au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ 170.000 lei.

Misiunea s-a încheiat în jurul orei 03.30.

sursa text si foto: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.