Cărțile aduc primăvara la Bookfest Timișoara

23

Cea de-a noua ediție a Salonului de Carte Bookfest va începe săptămâna viitoare, pe 12 martie, la Centrul Regional de Afaceri (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), cu o ofertă editorială extraordinară: peste 40.000 de volume (majoritatea aflate la reducere față de prețul din librării), cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o variată gamă de titluri pentru toate interesele și toate buzunarele.

În cele patru zile de Bookfest, vor fi prezenți peste 40 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din România — Art, Brumar, Cartea Românească Educațional, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Didactica Publishing House, Fischer International, Herald, Humanitas, Humanitas Fiction, Linghea, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, Polydis, RAO, Trei, Editura Universității de Vest din Timișoara — distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color și Ludicus Games.

Programul evenimentelor va cuprinde peste 30 de lansări de carte și sesiuni de autografe ce vor oferi publicului timișorean oportunitatea de a se întâlni cu personalități de marcă ale culturii scrise din România, precum: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Cristian Presură, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo, Wilhelm Tauwinkl, Claudiu T. Arieșan, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Cristian Pătrăşconiu, Robert Șerban și mulți alții.

Totodată, iubitorii de muzică bună sunt așteptați la un concert al unui nume „cu greutate” din muzica românească. „Omul cu chitara”, Ducu Bertzi, este invitatul special al primei zile de Bookfest Timișoara pentru un concert extraordinar, care va începe la ora 18.30 și la care sunt așteptați toți cei care apreciază muzica folk, care au încă sensibilitate lirică și pe care Ducu Bertzi promite să nu-i dezamăgească.

LĂSAȚI UN MESAJ