Cartier din Timișoara, amenajat „de la alfa la omega”

436
Un cartier din Timișoara este amenajat ”de la alfa la omega”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu. În Soarelui a fost amenajată ultima parcare între blocuri și nu mai sunt spații care trebuie modernizate, se mai laudă edilul-șef.
Urmează, susține Robu, ca întreg cartierul Calea Buziașului va fi și el refăcut complet. ”Da, iată, am amenajat de la alfa la omega un prim cartier al orașului! Un al doilea -Cartierul Calea Buziașului- va deveni și el complet amenajat în curând, doar trei locații din cadrul lui neajungând, încă, la rând. În Cartierul Calea Buziașului, reamintesc, vom amenaja și acel Complex Sportiv și de Agrement, cu bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren de tenis, teren trivalent de minifotbal, baschet și handbal, loc de joacă pt copii și un stadion de cca 5.000 de locuri, dedicat predilect -deci nu exclusiv- rugby-ului.
Așteptăm din zi în zi documentația de la proiectant -întârziată din cauza pandemiei-, pt a da drumul licitației de execuție a lucrărilor. Tot în Cartierul Calea Buziașului, pe partea cealaltă a drumului spre Moșnița (pe stânga), vom construi acel stadion ultramodern cu 15.500 de locuri, a cărui prezentare v-am făcut-o de curând (el e acum în faza de pregătire a licitației pt elaborarea detaliilor de execuție și pt execuția propriu-zisă, la pachet). Deci, lucrările pe teren la acest stadion vor începe în primăvara lui 2021 și se vor încheia în primăvara lui 2022, nefiind exclus chiar spre finalul lui 2021, dacă totul merge bine”, a prezentat, pe Facebook, Nicolae Robu.
Acum, cartierul Sorealui este complet eliberat de garaje. Și în alte zone vor fi amenajate astfel de parcri, după ce vor fi demolate garaje.

LĂSAȚI UN MESAJ