6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Cârpeli pe autostrada-muzeu. Fisurile de pe lotul 3 al tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, acoperite cu smoală

Peticeli pe lotul 3 al tronsonului de autostradă Lugoj – Deva. Din cauza lucrărilor de proastă calitate, drumarii au acoperit cu smoală fisurile uriașe. Această porţiune de câteva sute de metri se află între lotul 3 şi lotul 2, care este în fază de licitaţie, astfel că, chiar dacă se va da drumul circulaţiei pe Ilia – Holdea, în zona unde s-au făcut acele reparaţii nu se va circula.

După expertize minuțioase, au fost găsite probleme la aparatele de reazem ale podului peste Mureș.

„Acest pod, chipurile avariat, este o noua bătaie de joc a CNAIR și MT la adresa românilor. Prin această operațiune de imagine, CNAIR încearcă să acopere decizia dezastruoasă de a ține închiși cei 21 de km de autostradă. Investițiile nu se fac pentru cetățeni, ci pentru orgoliul politicienilor de la MT și al funcționarilor de la CNAIR.”, susţin membrii asociaţiei Pro Infrastructură.

https://www.facebook.com/proinfrastructura/posts/1444314559075880

În urmă cu patru zile, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, declara că lucrările la podul peste Mureş pe autostrada Lugoj-Deva lotul 3 se ridică la 80.000-100.000 de euro, că se vor finaliza în câteva zile, iar că dacă experţii de la CESTRIN dau asigurări că acest obiectiv poate fi dat în trafic, cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla la sfârşitul acestui an.

Contractul pentru costrucția tronsonului de autostradă a fost reziliat la finalul lunii august, deși compania realizase 99 la sută din lucrări. Ca să nu rupă contractul, șefii transporturi au cerut extinderea garanției pentru toți cei 21 de kilometri de șosea de mare viteză la 10 ani, lucru care nu a fost acceptat de constructor.

„Din banii popriţi din garanţia antreprenorului, CNAIR plăteşte aceste lucrări către o companie specializată, sigur, urmând ca, sub trafic, să lucrăm şi la remedierea deficienţelor constatate la drum şi la finalizarea celorlalte lucrări care sunt în afara părţii carosabile. Eu vreau – şi îmi doresc – ca acest obiectiv să fie dat în trafic în acest an. Nu m-am grăbit până când nu am avut toate informaţiile şi, când o să am inclusiv lucrările finalizate şi expertiza finalizată, o să anunţ public data la care dăm în trafic cei 21 de kilometri de pe tronsonul 3 Lugoj-Deva”, a precizat Bode.

Ministerul Transporturilor a invocat calitatea proastă a lucrărilor. În replică, spaniolii au spus că lucrările sunt conforme, iar cei 21 de kilometri de autostradă pot fi deschiși traficului, dovadă fiind faptul că au fost acceptate de CNAIR care le-a achitat 94% din valoarea contractului de aproape 580 de milioane de lei.

Însă, în septembrie, pe acest lot a apărut o fisură în asfalt, cu o lungime de 15 metri și o lățime de un centimetru. Alte problemele constatate pe acest tronson de autostradă sunt legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune. Potrivit societății civile, toate aceste lucruri puteau fi remediate sub trafic.

Odată cu rezilierea contractului, Compania de Drumuri a renunțat și la garanția de patru ani oferită de constructor. Pentru a face rost de bani pentru lucrările de reparații, CNAIR a executat scrisoarea de garanție depusă de constructor și i-a aplicat penalități.

Compania spaniolă a contestat în instanță decizia de rezilierea contractului de de executare a garanției și a primit câștig de cauză în primă instanță. De la începutul anului și până în prezent autoritățile au inaugurat doar 22 de kilometri de autostradă. Asta deși, la începutul anului, autoritățile de la Transporturi promiteau 180 de kilometri, cifră care a fost revizuită apoi la 100 de kilometri.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :