15.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Care este starea de sănătate a șefului ISU Timiș, colonelul Lucian Mihoc, infectat cu COVID-19

Colonelul Lucian Mihoc, în vârstă de 43 de ani, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, a trecut prin clipe grele după ce la începutul acestei luni, a fost internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, ca urmare a unei infecții cu noul coronavirus. Starea sa de sănătate este bună, în prezent dar anterior a avut o afectare pulmonară destul de serioasă, el nefiind vaccinat la acel moment.

„Mie nu mi se va intampla’. Sunt cuvintele pe care ai vrea sa le ascunzi si sa le inghiti cand afli pe pielea ta ca ai fost atat de naiv sa crezi ca viata ta nu ar putea vreodata sa atarne de un fir de ata…

Va adresez toate multumirile mele pentru profesionalismul, atasamentul sufletesc pentru fiecare pacient si dedicarea de care ati dat dovada. Am trait momente de neinchipuit, am vazut oameni cum se sting in jurul meu, am inteles cat de pretioasa e fiecare gura de aer si cum viata se poate scurge in minute, iar in urma sa ramana copii, mame, tati ori frati ce-si plang neputinta de a fi putut impiedica deznodamantul.

Sunt profund recunoscator ca, datorita daruirii dumneavoastra, intregului personal medical, astazi ma aflu inapoi langa familia mea.

In cele aproape doua saptamani cat m-am aflat pe patul de spital, am putut vedea cum dumneavoastra scrieti istorie, zi de zi, cum faceti imposibilul, cum smulgeti vieti din ghearele mortii cu atata incrancenare. Pentru tot ceea ce faceti intre zidurile acestui spital si poate nu se vede din afara, va transmit intreg respectul meu si toata recunostinta.

Am inteles in aceste zile de cumpana cel mai important lucru: virusul nu va disparea usor, insa, daca NU MAI AMANAM vaccinul, numarul de infectari va scadea.

Dupa aceasta teribila experienta, imi doresc ca lumea sa inteleaga importanta imunizarii cat mai rapide. Pentru siguranta fiecaruia dintre noi, pentru cea a familiei si a celor din jur, dar si pentru a creste sansele de revenire la normalitate.

Va admir si va multumesc”, a scris pe Facebook, col Lucian Vasile Mihoc, ISU Timis.

Alte subiecte :

Citește și :