Caravana medicală “Împreună pentru viață” ajunge la Nadăș

345

Etapa a 3-a a proiectului „Împreună pentru viață – Izolați în România”, caravana medicală inițiată de Asociația Non Profit pentru Anestezie și Terapie Intensivă “Aurel Mogoșeanu”, ce încearcă să compenseze lipsa adresabilității la medic și deficitul de servicii medicale din zonele rurale izolate ale României – va avea loc în perioada 26-28 octombrie a.c., în comuna Nadăș (județul Arad), un loc greu încercat în perioada post-revoluționară.

Medici din Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, din specialitățile anestezie-terapie intensivă, urologie, medicină internă, cardiologie, împreună cu colegii lor din Spitalul Municipal de Urgență Timișoara, din specialitățile oftalmologie și cardiologie, vor efectua consulturi complexe, multidisciplinare, urmând modelul edițiilor anterioare din Valea Cernei și Munții Orăștiei.

Vor beneficia de servicii medicale complexe (analize medicale, consult cardiologic, urologic, gastroenterologic, oftalmologic) locuitorii localităților Nadăș, Tauț, Minișel, caravana medicală stabilindu-și locația în Nadăș.

“Rostul medicului este să-și ajute semenii. Or, sunt oameni care nu pot ajunge la un medic, deși ar avea nevoie de o consultație, de un sfat, de analize, de medicație. Ei bine, am hotărât să mergem noi la oamenii din așezările izolate, greu accesibile. Sunt bucuros că suntem împreună pentru viață”, a spus inițiatorul proiectului, prof. univ. dr. Dorel Săndesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.