Caravana Culturii din nou la drum

30

Ne mai desparte doar o săptămână până când Caravana Culturii va poposi din nou pe meleagurile bănăţene. Aflată la cea de-a IV-a ediţie, adunând în caravană poeţi, umorişti, solişti de muzică uşoară, populară şi romanţe v-a porni la drum sâmbătă, 10 august, din Rânicu Vâlcea, pentru ca duminică să fie la Turnu Severin, iar luni 12 august de la ora 17,00, v-a da reprezentaţie la Berăria 700 din Timişoara. Drumul acesteia va continua la Simeria-Deva-Târnăveni-Lupeni-Straja (2 zile), pentru ca apoi să pornească înapoi spre casă. Din caravană fac parte:

1. MARIAN BĂRĂSCU – poet, inițiatorul și coordonatorul grupului „CARAVANA CULTURII” drăgășănean , membru al Ligii Scriitorilor din România și membru supleant la nivel național, președinte la Asociația Rusidava Culturală, redactor șef al revistei trimestriale de cultură „Rusidava Culturală”, membru al „UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI din ROMÂNIA FILIALA VÂLCEA”

2. NICOLAE DINESCU – din RM. Vâlcea prof. univ. Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România filiala Vâlcea, realizator și moderator al programelor de televiziune TV. VL. 1

3. CONSTANTIN TRIȚĂ – poet din Piatra-Olt – Slatina, secretar literar la revista „Rusidava Culturală”, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni vorbitori de Limbă Română;

4. CAMELIA GIORGIANA PETRIA – solist muzică populară – din Morunglav Jud. Olt, premiată la multe festivaluri naționale de folclor, colaboratoare a televiziunilor naționale de profil;

5. LILIANA GHIȚĂ BOIAN – poet din Drăgănești-Olt, directorul editurii LifeArt, membră a Ligii Scriitorilor din România;

5. SAVA REGĂȚEANU – din București , interpret de muzică ușoară și romanțe, colaborator al televiziunilor naționale ; (o viață de om solist la „Ansamblul Doina Armatei București);

6. IOAN SMEDESCU – poet din Bucuresti;

7. CONSTANȚA TANȚY TRIȚĂ – poet din Piatra-Olt, redactor la revista trimestrială de cultură Rusidava Culturală;

8. PANDELE JIANU – din Drăgănești-Olt, cantautor de muzică ușoară și interpret de romanțe;

9. ANGELA DUMITRAȘCU – din Lupeni , jurnalist, președinta Clubului de presă din Valea Jiului;

10. STEJĂREL IONESCU – din Timișoara poet, jurnalist, critic literar, membru a Uniunii Scriitorilor Europeni;

11. ALEXIA ROTARU – din Balș jud. Olt, (emblema grupului) la vârsta de 8 ani are cucerite multe premii naționale, colaboratoare a televiziunilor naționale;

12. VALERICA PREDESCU – poet din Slatina, actor la trupa de teatru slătineană, membră în Asociația Rusidava Culturală ;

13. GEORGE TEI – poet din Bucuresti ;

14. TRAIAN CHIRICUȚĂ – din București, poet, cantautor muzică

Emblema grupului dar şi sufletul acestuia este Alexia Rotaru, din Balş, jud. Olt, care la vârsta de 8 ani are deja cucerite o serie de premii şi diplome, solistă de muzică populară.

Grupul este coordonat de umoristul şi poetul Marian Bărăscu, ajutat îndeaproape de Constantin Triţă. Sunt invitaţi de asemenea poeţii şi scriitorii timişoreni, membri ai cenaclurilor din Timişoara pentru a se alătura pentru câteva ore cu creaţiile lor, Caravanei.

MIHAELA PĂUNESCU

LĂSAȚI UN MESAJ