0.1 C
Timișoara
luni 17 februarie 2025

„Caravaggio” – ultima reprezentație dintr-o serie desfășurată în paralel cu „Luminile lui Caravaggio” de la Muzeul Național de Artă din Timișoara

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a ajuns la ultima reprezentație a spectacolului „Caravaggio”, care încheie o trilogie scenică desfășurată în paralel cu prestigioasa expoziție găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara, „Luminile lui Caravaggio”.

Această serie de spectacole a oferit publicului o incursiune inedită în viața și opera lui Michelangelo Merisi da Caravaggio, punând în lumină geniul și tumultul unei existențe marcate de pasiune și contradicții și alternând de la un comic delicios la imaginea sumbră a destinului nefericit al unui artist neînțeles.


De-a lungul ultimelor trei luni, spectacolele din acest ciclu teatral au mers mână în mână cu expoziția, creând un dialog între artele vizuale și teatrul contemporan. Prin intermediul acestei sinergii culturale, publicul a avut ocazia să exploreze mai profund universul faimosului pictor, descoperindu-i întunecimea și luminile atât în sala expozițională cât și pe scenă. Pe lângă alinierea la o viziune culturală similară, cele două instituții au încheiat un parteneriat pentru publicul de evenimente culturale interesat, prin care vizitatorul expoziției care prezintă la casieria teatrului biletul de acces la expoziția de la Muzeu va beneficia de o reducere de 50% la achiziționarea unui bilet la spectacolul de teatru.

Pe măsură ce cortina se lasă peste Caravaggio, și expoziția de la Muzeul de Artă își încheie parcursul, marcând finalul unei inițiative artistice care a reunit iubitorii de teatru și de artă într-o experiență culturală deosebită. Spectacolul poate fi văzut vineri, 7 februarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Maghiar.

Spectacolul este supratitrat în limbile română și engleză. Biletele (30 preț întreg/15 lei cu reducere) se pot lua de la casieria teatrului, de luni până vineri în intervalul orar 13-19, sau online pe https://ticket.tm-t.ro/ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Seminar de informare pentru angajatori

Inspectoratul Teritorial de Munca Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județului Timiș, în colaborare cu Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timiș, organizează în data...

Pensionarii din România, la ,,coada” Europei!

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană când vine vorba de pensii. Conform unui raport recent, pensia medie în România este de...

Citește și :