9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Carantina, prelungită pentru 5 comune din Timiș

Carantina va fi prelungită pentru 5 din cele 8 comune pentru care s-a impus măsura în urmă cu două săptămâni. Autoritățile județene mai așteaptă doar aprobarea de la șeful DSU, Raed Arafat.

De mâine, nu vor mai fi izolate trei comune: Pesac, Fibiș și Becicherecu Mic.

„Având în vedere că joi, 19 noiembrie, la ora 5, se va împlini termenul de 14 zile pentru carantinarea localităților Pesac, Fibiș, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Giroc cu satul aparținător Chișoda, Dumbrăvița, Moșnița Nouă cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche și Ghiroda fără satul Giarmata Vii, Direcția de Sănătate Publică a făcut ieri o analiză pentru a se vedea dacă se impune sau nu prelungirea măsurii.

Analiza a fost făcută în baza Metodologiei de răspândire a riscului de răspândire a virusului SARS-COV 2 într-o comunitate/ localitate în vederea instituirii măsurii de carantină zonală / ridicare a măsurii de carantină elaborat de Centrul Național de Combatere a Bolilor. În urma analizei, Direcția de Sănătate Publică a transmis Institutului Național de Sănătate Publică propunerea de prelungire a carantinării localităților Moșnița Nouă (cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche), Giroc (cu satul aparținător Chișoda), Ghiroda ( fără satul Giarmata Vii), Dudeștii Noi și Dumbrăvița, unde rata de infectare / 1000 de locuitori nu a scăzut în timpul carantinei. Pentru celelalte trei localități – Pesac, Fibiș și Becicherecu Mic – nu s-a primit aviz favorabil pentru prelungirea carantinării”, a transmis Prefectura Timiș.

În urma primirii avizului, prefectul Liliana Oneț a convocat ședința Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia au fost adoptate hotărârile privind prelungirea carantinării pentru unitățile administrativ-teritoriale Moșnița Nouă, cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche, Giroc, cu satul aparținător Chișoda, Dudeștii Noi, Ghiroda, fără Giarmata Vii, și Dumbrăvița. Hotărârile vor fi transmise de urgență către Centrului Național de Coordonarea și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru prelungirea carantinării.

Prelungirea măsurii de carantinare intră în vigoare de la emiterea Ordinului șefului DSU. Autoritățile județene au discutat și despre posibilitatea intrării în carantină a Timișoarei, unde rata de infectare cu Sars-Cov-2 este de 8,3/1.000 de locuitori, dar momentan nu avem o decizie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lucrări Aquatim

Citește și :