Capitala Banatului, gazda folclorului mondial! Evenimentul deosebit ce reunește artiști din întreaga lume

242

Timișoara este din nou gazda sărbătorii internaționale a folclorului, un eveniment unic, desfășurat sub semnul prieteniei și al păcii.

Festivalul Inimilor, regalul folclorului mondial, va fi adus pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor de artiști de pe întreg mapamondul, spectatorii fiind invitați să descopere prin dans, muzică şi porturi tradiționale o mică parte a Patrimoniului Cultural Internaţional.

Evenimentul, organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, se desfășoară între 5 și 9 iulie 2017, de la ora 19:30.

Ediția din acest an se va bucura de participarea extraordinară a unor artiști reprezentând țări precum: Argentina, Bulgaria, Columbia, Georgia, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Republica Belarus, Serbia, Spania și Turcia, iar diversitatea folclorică a României va fi reprezentată de prestigioasele colective artistice: „Mureșul” din Tg. Mureș, „Cindrelul–Junii Sibiului” din Sibiu, ,,Doina Gorjului” din Tg. Jiu, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Dor Transilvan” din Cluj Napoca , „Transilvania” din Baia Mare şi„Bihorul” din Oradea.

Nu vor lipsi nici ansamblurile timişorene: „Banatul”, „Doina Timișului” şi „Timișul”, formațiile naţionalităţilor conlocuitoare „Eszterlanc” și „Mladost”, precum și formații ale așezămintelor culturale din județele Caraș-Severin, Arad și Timiș.

Timp de cinci zile, muzica și dansul de pretutindeni vor purta publicul prezent în Parcul Rozelor spre noi culturi, pentru a descoperi și înțelege mai bine tradițiile și obiceiurile specifice fiecărei ţări invitate.

Programul festivalului

Miercuri, 5 iulie – spectacol al Ansamblului folcloric „Timișul”, precum și a ansamblurilor: „Zestrea Gugulanilor”–Caransebeș, „Armenișana” – Armeniș”, „Banatul” – Timișoara, Grupo „Francisco de Goya” – Spania, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico, Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia și „Doina Gorjului”- Tg. Jiu.

Joi, 6 iulie, la ora 18.30, la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană, va avea loc  depunerea unei coroane de flori la Monumentul Crucificării, în memoria eroilor Timișoarei, urmată de celebra Paradă a Portului Popular, care se va desfăşura pe traseul Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.

În Parcul Rozelor, începând cu ora 19.30, după alocuțiunile de salut ale autorităților locale se va da startul muzicii și dansului folcloric de pretutindeni, în susținerea ansamblurilor: „Ghiocelul” – Giroc, „Edelweiss” – Deta, „Apăteana” și „Iorgovanul”– Arad, „Mladost” – Timișoara, „Lugojana” – Lugoj, „Bihorul”- Oradea, „Transilvania” – Baia Mare, Academia de Danzas y Compañía Internacional  „Desde el Alma” – Argentina, „Ciprian Porumbescu” – Suceava,Ġzmir Hancı Folklor ve Müzik Gençlik Kulübü       (AegeanFolk) – Turcia, „Cindrelul – Junii Sibiului” – Sibiu, Grupo Folclórico de Viana do Castelo – Portugalia, „Mureșul” – Tg. Mureș.

Vineri, 7 iulie, tot de la 19.30, în Parcul Rozelor, vor evolua ansamblurile: „Cununița”- Bănia, Folk Ensemble „Balkan Youth” – Bulgaria, „Doina Timișului – Timișoara,Representative Silesian Song and Dance Ensemble  „Wroclaw” –  Polonia,„Dor Transilvan” – Cluj Napoca,Folk Dance and Music Group „Belaya Rus” – Republica Belarus.

Cea de-a treia seară a festivalului va fi încheiată de un itinerar folcloric cu Andreea Voica și Ansamblul “Timișul”.

Sâmbătă, 8 iulie, spectacolul va începe tot de la ora 19:30, cu ansamblurile: „Timișul”- copii – Timișoara, „Cununița”- Bănia, „Eszterlanc” – Timișoara, „Kud Majdanpek” – Serbia,„Ballet Folclorico de Casanare”– Columbia, Folk Ensemble „Balkan Youth” – Bulgaria,Grupo „Francisco de Goya” – Spania, Ġzmir Hancı Folklor ve Müzik Gençlik Kulübü (AegeanFolk) – Turcia, Academia de Danzas y Compañía Internacional  „Desde el Alma” – Argentina, Representative Silesian Song and Dance Ensemble „Wroclaw” – Polonia, Grupo Folclórico de Viana do Castelo – Portugalia, Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico, Folk Dance and Music Group „Belaya Rus” – Republica Belarus, „Dor Transilvan” – Cluj Napoca.

Duminică, 9 iulie, ultima zi a festivalului va aduce dansul, muzica si porturile tradiționale atât dimineața, de la ora 11.30, la Muzeul Satului Bănățean, cât și seara de la 19.30, în Parcul Rozelor.

Regalul folcloric din ultima seară va fi oferit publicului de către ansamblurile: „Kud Majdanpek”- Serbia, Ballet Folclorico de Casanare – Columbia, Folk Ensemble „Balkan Youth”  – Bulgaria, Grupo „Francisco de Goya” – Spania, Ġzmir Hancı Folklor ve Müzik Gençlik Kulübü (AegeanFolk) – Turcia, participanți la seminarul de folclor, Grupo Folclórico de Viana do Castelo – Portugalia, Representative Silesian Song and Dance Ensemble „Wroclaw” – Polonia, Academia de Danzas y Compañía Internacional  „Desde el Alma” – Argentina, Folk Dance and Music Group „Belaya Rus”  – Republica Belarus, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico şi Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.