3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Când vom putea circula pe autostradă de la Timișoara până la Constanța

România va traversa în premieră munţii Carpaţi cu o autostradă în mai 2027 dacă lucrările la autostrada 1 Piteşti-Sibiu vor merge conform graficului stabilit. Tot în 2027 deja A0 – noua centură a Capitalei în regim de auto­stradă – ar trebui să fie gata, iar ultimul obstacol, ecoduc­tele de pe A1 Lugoj-Deva, rămân ultimii kilometri cu semn de întrebare.

La final de iunie 2022 UMB, Aktor şi patru constructori din Turcia au depus oferte pentru proiectare şi execuţie în cazul tronsonului lipsă de 10 km. Dacă şi acesta va fi gata, atunci la aproape 40 de ani de la căderea comunismului România va avea o primă autostradă „cap-coadă“.

Despre Sibiu-Piteşti s-a mai discutat că va fi gata în 2020, însă în anii 2010 declaraţiile erau unele pur politice, fără a avea în spate vreun studiu. Acum este pentru prima dată când se poate avansa concret un termen de finalizare pentru cea mai aşteptată autostradă. În 2027 se va putea circula astfel neîntrerupt de la Constanţa la Nădlac şi mai departe către Budapesta, Viena şi Europa de Vest.

CNAIR – compania naţională de administrare a infrastructurii rutiere – a semnat ieri contractul pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 (Cornetu – Tigveni) a autostrăzii Sibiu-Piteşti cu Asocierea WEBUILD SPA – TRANCRAD SRL. WeBuild este fosta Salini Impregilo şi care a preluat în vara anului trecut operaţiunile Astaldi

Secţiunea 3 (Cornetu-Tigveni) şi secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu), au o lungime totală de 68,73 km şi formează tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Piteşti care va traversa efectiv Carpaţii şi vor fi cele mai complexe realizate vreodată în România.

Sursa: https://m.zf.ro/

 

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :