9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Când va fi gata centura de ocolire a Timișoarei, pe partea de sud

Mai avem de așteptat până când vom avea o centură ocolitoare complete în jurul Timișoarei. După ani de așteptare, contractual a fost în sfârșit atribuit și fondurile alocate. Însă lucrările nu au început încă. Acest lucru, potrivit unei informări a DRDP Timișoara, se poate întâmpla cel mai devreme în luna august. Asta înseamnă că variant de ocolire ar trebui să fie gata, așa cum e stipulate în contract, în maximum 2 ani, adică în august 2021, în plin an în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.

Contractul a fost semnat în data de 19.12.2018, iar ordinul de începere a activității de proiectare a fost emis în 29.01.2019, perioada de proiectare fiind de 180 de zile, respectiv până în data de 28.07.2019. La finalul acestei perioade, antreprenorul trebuie să prezinte proiectul tehnic cu toate avizele necesare, inclusiv autorizația de construire, moment în care poate trece la execuția lucrărilor. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuție și 120 luni perioada de notificare a defecțiunilor (garanție conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare). Obiectul contractului este proiectarea şi execuția a 25,690 km de drum național nou la standarde europene. Pe lângă beneficiile locale, acest proiect are ca principal scop fluidizarea traficului intern, dar și acelui internațional de tranzit care intră în țară prin zona Stamora Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timișoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe sectoarele de autostradă Arad – Timișoara – Lugoj. În paralel, DRDP Timișoara a derulat contractul privind realizarea documentației în vederea exproprierilor necesare pentru construirea V.O. Timișoara Sud cu SC PROMETER M&G SRL. Ordinul de începere a lucrării a fost emis la data de 28.01.2019, documentația aferentă Hotărârii de Guvern a fost depusă la DRDP Timișoara în 02.05.2019, ulterior fiind transmisă la CNAIR în vederea realizării Hotărârii de Guvern pentru expropriere.

„Ministerul Transporturilor a afișat Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Timișoara Sud” în data de 13.06.2019, urmând a fi promovat în ședință de Guvern pentru adoptare. După publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, urmează întocmirea documentației cadastrale de dezmembrare care va fi trimisă către comisiile de expropriere de la fiecare primărie în parte”, transmite DRDP Timișoara.

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :