12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Când istoria reîncepe să se deruleze la Reșița

Doar una din cele două locomotive cu abur, fabricate în uzinele din Reşiţa, care trebuiau să fie relocate în urbe, va fi readusă acasă, a declarat primarul Ioan Popa:

O să aducem una dintre ele, necesită niște lucrări pe care nu și le asumă nimeni, de a o face în așa manieră încât să poată să vină pe șine până la Reșița și nu putem să aducem decât una dintre ele. Am discutat cu ministrul transporturilor Grindeanu, zilele trecute, şi anul acesta reuşim una dintre ele s-o aducem. A fost un calvar, am stat mai mult după documente. Nu despre bani a fost vorba. Aici a fost vorba doar despre documente. N-am găsit pe nimeni să-și asume așa ceva. Nu poți să o aduci rutier şi nici pe calea ferată pe platformă, pentru că sunt tuneluri prin care nu treci„.

Amintim că, la Reşiţa va ajunge doar locomotiva din seria 230.132, fabricată în fostele uzine din oraş în urmă cu 91 de ani.

Istoricul Locomotivei cu Abur 230.132 (Locomotiva solicitată Ministerului Transporturilor pentru a fi relocată la Reșița):

La data de 14 noiembrie 1932 a fost livrată de Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița către Depoul Brașov. La 26 martie 1940 este transferată către Depoul Teiuș, iar de aici, la 10 septembrie 1940 este repartizată Depoului Cluj. La 1 decembrie 1940, în urma tratatului Ribbentrop – Molotov, locomotiva este evacuată de la Cluj, la Depoul Brașov. Pe 1 februarie 1946 este reparată la Atelierele Grivița București, fiind repartizată apoi la Depoul Ploiești. La 19 aprilie 1947 de la Depoul Ploiești este repartizată la Depoul Bârlad, iar de aici, la 10 august 1947 este transferată la Depoul Iași. La 1 martie 1952 este transferată de la Depoul Iași, la Depoul Galați, fiind transferată la 18 iunie 1966 la Depoul Bacău. De aici, la 22 mai 1968 este transferată la Depoul Ploiești. La data de 13 noiembrie 1976 a fost retrasă din serviciu la Depoul Ploiești. Ultimul tren remorcat a fost tr. 3336 Târgoviște – Ploiești Sud, fiind condusă de mecanicul Cosac Gheorghe și fochistul Ifrim Gheorghe. Din construcție și până la retragerea din serviciu a parcurs 1 706 044 km ( la aceștia se vor adăuga km necunoscuți, parcurși in perioada 1 noiembrie 1940 – 31 mai 1941 și 1 februarie – 30 iunie 1945). Pe parcursul activității sale a efectuat un număr de 23 de reparații programate în atelierele reparatoare sau în depouri. A efectuat reparații capitale în Atelierele Grivița București între 5 iulie și 12 octombrie 1962. Modificări constructive, invenții și inovații efectuate la Locomotiva 230.132 La reparația de la Atelierele Grivița din 18 mai 1943 s-au montat în cabină scaune pentru mecanic și fochist; s-au consolidat plăcile boghiului. La reparația de la Atelierele Grivița din 4 septembrie 1945 s-a modificat marchiza locomotivei și s-a montat paravan de scânduri contra curentului. Tot la Atelierele Grivița, la 9 august 1949 s-au montat grătare basculante la cutia de foc, tăblițe cu numele Depoului de domiciliu și reparații, iar ca inovație s-a realizat o boltă de cărămidă în cutia de foc ( inovație a lui Constantin Frățilă – Ploiești). La reparația de la Atelierele Grivița din 10 august 1953 s-a montat frâna directă la locomotivă, s-a modificat cabina cu paravan din tablă contra curentului. La reparația de la Atelierele Grivița din 9 aprilie 1960 s-a montat pompa de aer modernă tip „Duplex”, manșoane cu garnituri metalice la tije și contra tije piston, inovație Ing. Comănescu. Din construcție, tenderul locomotivei a avut o capacitate de 21,5 tone apă, 4 tone păcură și 4,2 tone cărbune. La reparația de ¼ din 27-28 ianuarie 1971, efectuată în Depoul Ploiești la tenderul 230.530 (ultimul tender al Locomotivei) s-a mărit capacitatea cutiei pentru cărbuni la 4,5 tone.

Fotografie de la ieșirea pe poarta Uzinelor de Fier și Domeniile din Reșița

Sursa bibliografică şi foto: Bogdan Andrei Mihele

Sursa: https://www.radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primii pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :