6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Când corupția învinge până și pandemia

Nu demult, un canal de televiziune a programat un film franțuzesc, produs la finele anilor ’70, cu Alain Delon în rolul principal, alături de alte nume mari ale cinematografiei de pe malurile Senei.

Filmul, intitulat Alibi pentru un prieten, debutează în forță, cu un asasinat politic căruia i-a căzut victimă un senator din partidul aflat la putere. Insul respectiv își încheie conturile cu viața după ce îl șantajează pe un alt coleg de „suferință” parlamentară cu un dosar fierbinte de corupție la vârf.

Povestea, departe de a fi una croită cu naivitate, panoramează un fundal politic și economic parizian șocant prin proporțiile corupției de tip endemic, asezonată din belșug cu un „arsenal” din care nu lipsesc șantajul și crima la ordin. Scenariul devine de-a dreptul apocaliptic, de vreme ce, la un moment dat, în miezul acestei afaceri murdare defilează miniștri intrați până în gât în murdării dintre cele mai urât mirositoare, adevărate marionete în mâinile unor oameni de afaceri cu figuri lombroziene, polițiști cumpărați pentru a se face că nu-i găsesc pe protectorii lor certați cu legea și, în fine, judecători pentru care banul și nu „Sfânta Justiție” reprezintă argumentul suprem pentru a-și face meseria.

O lume care pare că nu mai are nimic în comun cu ideea de dreptate, cu democrația și — devine ridicol să mai pomenim așa ceva — cu spiritul de umanitate pe care-l proclamăm fiecare dintre noi, fie și numai în fața oglinzii.

După o nesfârșită saga a ilegalităților de toate nuanțele, producția cinematografică se încheie mai degrabă fără happy-end (firesc, câtă vreme mai multe personaje dispar, la modul fizic, în confruntarea cu pegra politico-mafiotă), cu un discurs ușor patetic, dar de efect, al eroului principal, interpretat de Delon: „Dormiți linistiți, parizieni, mafia veghează pentru voi!”

Scurt și cuprinzător, nu-i așa, căci, în ce ne privește, aproape nimic din ceea ce portretizează filmul cu pricina nu ne este străin. Mai puțin asasinatele politice, care, Slavă Domnului, deocamdată, ne-au ocolit.

În rest, așa cum ne este dat să observăm la tot pasul, România de azi este imaginea în oglindă a poveștii din filmul franțuzesc și invers, dacă preferați.

Minus constatarea că România anului 2020 nu este nici pe departe Franța anului 1977 (din perspectivă economică, dar cred că și din multe alte puncte de vedere!), expusă în cea mai pură nuditate a ei de Alibi pentru un prieten.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Candidatura domnului Dominic Samuel Fritz la următoarele alegeri locale este una legală

Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care...

„Muții” vor decide soarta alegerilor în Timișoara și Timiș

Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt...

Citește și :