Sorin Cazacu este numele celui mai puternic sportiv bănățean. Multiplu campion național în powerlifting și în haltere, timișoreanul în vârstă de 43 de ani continuă să impresioneze în concursuri; în 2016 a cucerit un nou titlu european la categoria masters. Sportiv și antrenor la propriul club Caza Powerlifting Timișoara, Sorin trage un semnal de alarmă vizavi de condițiile vitrege din sportul de performanță. Concluzia campionului e simplă de dureroasă: ”Nu vine nimic din spate, nu sunt bani pentru perfomanță!”

– Cum ai caracteriza anul 2016 de până acum?

– Anul 2016 a fost unul bogat pentru mine ca sportiv și antrenor la clubul Caza Powerlifting. Ca de obicei, am avut rezultate foarte bune: campion european pentru a treia oară în ultimii patru ani, 16 medalii de aur cu juniorii la Campionatele Naționale, plus alte medalii la Campionatele Europene de juniori și seniori și clasări foarte bune la Campionatele Mondiale de juniori. Palmaresul îl putem îmbogăți în 5 octombrie, la Tallinn, unde voi merge la Mondialul de masters.

– Cum se împacă powerliftingul cu halterele?

– În cazul meu bine, de fapt trecerea de la haltere la powerlifting e mai ușoară, invers e mult mai greu să te adaptezi. Pot să spun că am rezultate bune și la haltere, am adunat printre altele un titlu național și 3 Cupe ale României în această disciplină de-a lungul timpului. De fapt și anul acesta am ocupat locul 2 la Cupa României și în noiembrie mai am o competiție națională la care voi participa.

– Halterele au fost prima ta dragoste?

– Da. Cu halterele am început în 1984-1985, țin minte și acum, la clubul Electromotor. În 2007 am descoperit powerliftingul, am participat la un concurs la Alba Iulia și de atunci le fac pe amândouă cu succes, spun eu. Mi-a plăcut foarte mult powerliftingul și m-am adaptat foarte ușor. Cele două sporturi sunt asemănătoare și cum aveam rezultate în ambele mi-a plăcut să rămân cu ambele.

– Care e totuși preferata ta disciplină, unde te simți mai confortabil?

– De confort nu putem vorbi în sporturile cu greutăți. E un efort mare, ridicăm zilnic zeci de tone la antrenamente, deci nu e ușor. În cei 31-32 de ani pe care îi am de când practic aceste sporturi a devenit o inerție să ridic greutăți. În ambele sporturi mă simt puternic și asta contează.

– Ai ținut o socoteală a titlurilor și medaliilor obținute?

– Sincer nu prea. Cred că am undeva peste 300 de medalii câștigate dar nu mai am o noțiune exactă. Numai în ultimii 7 ani am participat la peste 20 de competiții europene sau mondiale unde am obținut diferite medalii. Ca să nu mai calculez cele naționale. La fel la haltere, unde în 30 de ani am prins o grămadă de campionate de copii, de juniori, de seniori, balcanice…

– Ce înseamnă numele Cazacu în powerlifting?

– Cred că destul de mult. Cu certitudine venirea mea la powerlifting a ajutat foarte mult acest sport. Am popularizat, am deschis calea către alți sportivi. S-au deschis și alte două cluburi numai în Timișoara. Prin faptul că am avut rezultate foarte bune lumea a început să vadă și să audă de powerlifting. Plus că am organizat 10 concursuri în Timișoara.

– Ai 43 de ani, te mai țin balamalele?

– Când nu mă vor mai ține balamele nu o să mai fac. Cred că la 43 de ani sunt cel mai în vârstă sportiv din haltere din lume, dar cât mă țin încă balamalele nu mă retrag. La vârsta mea țin flacăra sus, ridic mult și sunt în primii 3 la categoria mea. Acuma nivelul a scăzut foarte mult la haltere în România. Nu vine nimic spectaculos din spate care să mă facă să mă dau la o parte. La powerlifting suntem cei mai buni.

– Din postura de antrenor, cum te descurci la club din punct de vedere financiar?

– Greu. M-am săturat să mă tot milogesc pentru câțiva lei pe la prieteni și cunoscuți. Unii îmi răspund la telefon, alții nu. Am 15 sportivi legitimați pe care trebuie să îi antrenez, să îi duc la concursuri unde le ofer o masă, un transport. Noroc că Primăria Timișoara ne ajută cu ceva finanțări, dacă nu ar fi nici acești bani demult aș fi pus lacătul pe ușă. Am avut 35.000 de lei de la Primărie anul ăsta și am primit și din partea Consiulului Județean 20.000 de lei cu care am achiziționat un aparat de antrenament performant. În momentul în care nu vor mai veni nici măcar banii ăștia puțini de la autorități mă voi apuca de lucru și renunț la sportul de performanță. Pentru că din fonduri private reușim doar 20-30% să acoperim din bugetul clubului.

– Cum trăiește un sportiv de performanță în România?

– În România e foarte greu. În primul rând performanța va dispărea. Nu mai sunt sportivii care au fost. Suntem tot mai puțini în sport și normal nici nivelul nu mai poate crește. În trecut erau 60 de sportivi la o singură categorie la un concurs, acum nu sunt 50 în total, la toate categoriile. S-a ajuns aici din cauza lipsurilor financiare. Ca să aduci tineri la sport trebuie să îi motivezi, iar fără un stimulent nu vine nimeni. Dacă nu ai bani să îi oferi echipament sportiv sau un antrenament gratuit nu vine nimeni, mai bine stau acasă. Iar unui sportiv de performanță trebuie să îi poți oferi condiții bune de antrenament, un antrenor, salariu și 2-3 mese pe zi. Nu se poate face performanță cu stomacul gol. Cu un salar de 1.000 de lei nu poți să trăiești, cu atât mai puțin un sportiv de performanță. Legea sponsorizării ar trebui să vină odată și să fie mult mai clară. Altfel tot sportul se va distruge.