Campioana își așteaptă adversarele din grupele Challenge Cup

136

Campioana României la rugby își va afla adversarele din Challenge Cup peste câteva zile. În 29 iunie, Timișoara Saracens se va afla în urne alături de nume importante din Anglia, Franța, Țara Galilor, Scoția și Italia.

Patru zile ne mai despart de tragerea la sorți a componenței grupelor Challenge Cup la rugby, iar campioana Timișoara Saracens se numără printre cele 20 de echipe calificatea în cea de-a doua competiție valorică intercluburi din Europa. Bănățenii au trecut fără greșeală peste calificări și au ajuns alături de forțe ale ”bătrânului” continent.

Campioana României își va afla viitoarele adversare din toamnă după tragerea la sorți programată în 29 iunie, la Neuchâtel, în Elveția. Sigur Saracens va nimeri într-o grupă adin care vor face parte o gruparea din Anglia și una din Franța. Pentru al treilea loc al grupei sorții îi vor scoate în fața un club din Italia, Țara Galilor sau Scoția.

Reprezentantele Angliei sunt: Gloucester Rugby, Bath Rugby, Worcester Warriors, Newcastle Falcons și Bristol Rugby; cele din Franța sunt Brive, La Rochelle, Grenoble, Pau, Stade Francais Paris, Lyon si Bayonne; iar cluburile Cardiff Blues, Ospreys, Edinburgh Rugby, NC Dragons și Benetton Treviso reprezintă urna a treia. De asemenea în urne se vor afla și rușii de la Enisei, de asemenea trecuți prin calificări; însă cele două echipe nu pot nimeri în aceeași grupă.

Cele 5 grupe se vor desfășura cu meciuri tur-retur programate în 6 etape. Se va juca în 15 și 22 octombrie, 10 și 17 decembrie, 14 și 21 ianuarie. Sferturile de finală au loc în 31 martie – 2 aprilie 2017, iar semifinale între 21-23 aprilie 2017. Finala este programată pentru 12 mai, la Edinburgh pe Stadionul Murrayfield.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.