15.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Campanie de donare de sânge organizată în Timișoara, de rețeaua de sănătate Regina Maria, în clinica din Iulius Mall

Regina Maria a organizat, în policlinica Iulius Mall din Timișoara, o campanie prin care atrage atenția asupra crizei stocului de sânge din spitalele din România. Joi, 26 octombrie 2017, a aveut loc această acțiune prin care zeci de persoane au contribuit la salvarea de vieți în spitalele din Timișoara și din țară.

Campania are ca scop atât conștientizarea rolului pe care fiecare dintre noi îl are în salvarea unor vieți, cât și crearea condițiilor în care doritorii să poată dona mai ușor, încurajând astfel acest gest. Donarea de sânge este un act umanitar pe care fiecare om sănătos ar trebui să-l facă la intervalul medical recomandat, respectiv intervalul dintre donări să nu fie mai mic de 60 zile. Stocurile insuficiente de sânge pe care le au spitalele constituie o amenințare pentru sănătatea pacienților, o amenințare care poate fi eliminată ușor prin conștientizarea problemei și contribuția publică la rezolvarea ei.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara. Specialiștii Rețelei de sănătate Regina Maria, alături de specialiștii Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara au gestionat buna desfășurare a donărilor și vor asigura donatorilor toate condițiile medicale necesare pentru ca acest proces să se deruleze în conformitate cu normele medicale.

sange donare

Un aspect foarte important, vital chiar pentru o donare eficientă, este selecția donatorilor. Doar sângele provenit de la donatori eligibili poate fi introdus în circuitul medical. Mai multe detalii privind condițiile de eligibilitate pentru donatori puteți gasi aici: http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html.

Evenimentul este primul de acest fel susținut de Rețeaua Regina Maria în Timișoara și își propune să consolideze rolul pe care furnizorul medical îl are în comunitățile din care face parte – informare și educare, responsabilizare a societății, prevenție. În lunile care urmează, vor avea loc și alte acțiuni și evenimente menite să sprijine atât rezolvarea unor probleme specifice, cum ar fi asigurarea stocurilor de sânge, cât și acțiuni care au drept scop incurajarea prevenției și a efectuării unor screeninguri obligatorii.

Informații despre edițiile următoare ale campaniei de donare de sânge sau despre serviciile de policlinică și laborator pot fi obținute la call center-ul Rețelei de sănătate Regina Maria: 0356912, zilnic, între orele 7:30 și 20:30.

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este operatorul de servicii medicale private din România ce reunește peste 4.600 de angajați și colaboratori în cele 39 de locații proprii din Bucureşti şi din ţară. REGINA MARIA și-a câștigat poziția de lider pe piața medicală românească datorită calității serviciilor oferite și a numărului de unități medicale prin intermediul cărora deservește peste 2,2 milioane de pacienți. Totodată, REGINA MARIA are un portofoliu de peste 430.000 de abonamente medicale. În cifre, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA înseamnă: 39 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 20 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară. Totodată, REGINA MARIA este prima companie care a introdus în România conceptul de abonamente medicale pentru companii, în urmă cu peste 20 de ani, și care a lansat prima gamă de pachete medicale destinate IMM-urilor și startup-urilor, indiferent de numărul de angajați.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Citește și :