Campania #10pentrusiguranță continuă în Caraș-Severin

26

Pe parcursul întregii săptămâni, poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi cadre ale Agenţiei Naţionale Antidrog din judeţul Caraş-Severin au desfăşurat activităţi de informare şi prevenire privind creşterea gradului de siguranţă în rândul elevilor, în cadrul Campaniei naţionale #10PENTRUSIGURANŢĂ.

Astfel, începând cu data de luni, 09 septembrie a.c., reprezentanţii structurilor Ministerului Afacerilor Interne au fost alături de elevi, profesori şi părinţi, la deschiderea noului an şcolar, pentru a transmite tuturor mesaje care să creeze premisele unui parteneriat eficient.

În această săptămână, echipe mixte din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţ s-au deplasat în unităţile de învăţământ din localităţile Reşiţa, Bozovici, Măureni, Bocşa, Coronini şi Pojejena, unde au avut întâlniri cu peste 1.000 de elevi, părinţi şi cadre didactice.

În cadrul întâlnirilor organizate au fost abordate teme de actualitate, precum: prevenirea actelor de violenţă în şcoli, traficul de persoane, siguranţa rutieră, pericolul consumului de substanţe interzise, bullying-ul sau utilizarea reţelelor de socializare în siguranţă, în cadrul cărora au fost transmise mesaje preventive special concepute.

De asemenea, în şcoli au fost organizate acţiuni de simulare a evacuării în caz de incendiu, participanţii fiind instruiţi cu privire la regulile de comportare în caz de cutremur,incendiu şi inundaţie.

Totodată, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, pompierii cărăşeni au continuat activităţile informativ-preventive de instruire a populaţiei cu privire la modul de acţiune în situaţii de urgenţă.

Aceste activităţi sunt doar un prim pas în ceea ce priveşte siguranţa elevilor şi vor continua pe toată perioada anului şcolar 2019-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.