Călduri tropicale în toată țara! Regiunile care vor suferi cel mai mult de arșiță

161

Vremea se menţine călduroasă în majoritatea regiunilor în următoarele zile. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în perioada 10-17 august, temperaturile vor fi uşor mai ridicate în sud decât cele specifice pentru această săptămână. Nu va ploua, dar vijeliile se vor extinde. Cele mai afectate regiuni de caniculă vor fi cele sudice, centrale şi nordice.

Luni, 10 august, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local la deal şi la munte şi pe arii mai restrânse în restul ţării, cu o probabilitate mai mare de apariţie în nord, nord-est şi centru.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în estul Transilvaniei şi 23 de grade în nordul litoralului.   În Bucureşti, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.   Marţi, 11 august, valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când la deal şi la munte şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare de apariţie în nord şi centru vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă izolat pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.   Şi în Capitală va fi, iar după-amiaza când se vor înregistra 34…35 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 20…22 de grade.

Miercuri, 12 august, vremea se schimbă. Deşi valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, vijelii cuprind aproape toată ţara. Conform meteorologilor, în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată mai ales în a doua parte a zilei, când vor fi înnorări, local averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii, vor fi pe arii mai restrânse, la început în centrul şi nord-estul ţării, apoi şi în sud. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 34 de grade,iar cele minime între 11 şi 23 de grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.