Călătorești des la București? Vestea bună vine de pe Aeroportul din Timișoara!

373

Capitala Banatului va fi, în curând, legată de Capitala României prin intermediul unui nou zbor. Tarom a decis să reintroducă o cursă în programul zilnic, după ce în vară renunţase la ea.

„A fost o mare pierdere pentru pasageri faptul că în sezonul precedent, compania a decis retragerea acestor zboruri, datorită unor condiţii obiective. Ne bucurăm că reprezentanţii companiei au fost deschişi la negocierile cu administraţia aeroportului şi au înţeles importanţa acestei curse pentru cetăţenii din vestul ţării şi astfel, acest zbor va fi reintrodus începând chiar de duminică. Este o cursă cu un orar foarte util pentru cei care au zboruri de conexiune spre alte destinaţii din lume în cadrul alianţei Sky Team, dar şi pentru oamenii de afaceri cu un program foarte încărcat.”, a declarat directorul aeroportului, Dan Idolu.

Noua cursă va fi operată începând cu data de 29.10.2017. Astfel, zborul va decola din Otopeni la ora 21:25 şi va sosi la Timişoara la ora 22:40, unde va staţiona peste noapte. Cursa retur va avea loc a doua zi dimineaţa, cu plecare din Timişoara la ora 6:00 şi sosire în Bucureşti la 7:10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.