Cadou inedit pentru o Marie din vestul țării. Cum i-au înapoiat mașina angajații asiatici ai unui service

611

Întâmplare de tot hazul, la un service auto din municipiul Arad. O femeie care s-a dus să-și scoată mașina de la reparații s-a trezit cu parbrizul vopsit odată cu autovehiculul!

Maria Cristina Cojocaru, sărbătorită prin nume, astăzi, a povestit întreaga întâmplare pe Facebook.

„Întâmplări adevărate! Azi de ziua mea, RCA mi-a dat înapoi un bun pentru care am aşteptat o lună şi ceva – maşina mea care a fost avariată în urma accidentului în care eu nu am avut nici o vină. Fericire maximă. O fericire mată. De ce? Angajaţi de la Verbiţă veniţi din Sri Lanka au uitat să acopere parbrizul când au vopsit maşina şi aşa a devenit mat/ ceaţă! Au venit românii s-au uitat iar ca soluţie au polizat jumătate de oră – rezultatul e încă cu picăţele! Incredibil dar adevărat! Am uitat să vă spun: angajaţii nu vorbesc româneşte şi sunt parcă din altă lume!”, povesteşte Maria Cristina Cojocaru.

Mai multe imagini pe newsar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.