14 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Bugetul învățământului va depăși 4 la sută anul viitor, cel mai mare din ultimul deceniu! Mai mult ministere vor avea bugete majorate substanțial în 2024

Premierul Marcel Ciolacu anunță că bugetul pentru anul viitor va trece în această săptămână de Guvern, susținând că până de Crăciun va fi votat în Parlament. Șeful Guvernului a precizat, luni, că „va fi o majorare de 5% la tot sistemul bugetar, mai puțin la demnitari”, iar unele ministere vor avea majorări consistente.

„A crescut PIB-ul si mergem și mai mult pe investiții nominal, mergem la un procent de 7,3% pe investiții, cel mai mare buget pe investiții din istoria României. Avem un buget iarăși istoric la Educație de 4,1% deci o mărire de 60% a bugetului pe Educație. Trebuie să ținem cont și de faptul că avem fonduri europene prinse în PNRR și în exercițiul financiar actual de aproape 12 miliarde în acest moment, cele mai mari investiții în școli și toata infrastructura. Niciun Minister nu pierde niciun ban. (…) La Ministerul Transporturilor este o majorare consistentă, avem o majorare și la Ministerul Sanatății, aproape 26%, la Ministerul Transporturilor 30%. Este o majorare și la Casa de Sănătate și am ajuns la cifra de 12 miliarde de euro la Casa de Sănătate, dar trebuie să găsim cât mai corect cum se cheltuie acești bani pentru că eu m-am săturat să văd la televizor breaking news-uri că nu sunt bani de medicamente, că nu s-au plătit spitalele, programele, când noi alocăm 12 miliarde de euro”, a spus premierul.

Întrebat despre deficitul de anul viitor, Ciolacu a spus că acesta va fi „cu minim 0,5% față de cât închidem anul acesta, va fi sub 5%”.

Sursa: https://www.hotnews.ro/

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :