20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Blocaj la granița dintre Austria și Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează tranziteze graniţa dintre Austria şi Ungaria că timpul de aşteptare la frontiera dintre cele două state este de aproximativ două ore, din cauza procedurilor de verificare, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Ambasadei României la Viena au efectuat demersuri pe lângă autorităţile Poliţiei de frontieră austriece pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la această situaţie, iar MAE dă asigurări că urmăreşte îndeaproape situaţia generată de creşterea timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Austria şi Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă, ambasadele României de la Viena şi Budapesta sunt pregătite să asigure asistenţă consulară cetăţenilor români care vor solicita sprijin, inclusiv prin furnizarea de informaţii cu privire la situaţia din punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81, 0043-1-230.95.10 şi 0043-1-505.16.27 (tarif local Austria) sau la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă ale misiunilor diplomatice: 0043-699.117.26027, respectiv 0036 30 535 69 12.
Sursa: Digi24

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :