Bilete noi pentru aniversarea primului tramvai din România

530

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de când pe străzile Timișoara circula primul tramvai. Acesta era tractat de cai, neexistând atunci un sistem public de electrificare.

Pentru a marca momentul, Societatea de Transport Public Timișoara a decis să emită bilete speciale.

”Orașul nostru aniversează, anul acesta, în data de 8 iulie, 150 de ani de când a avut loc prima cursă cu tramvaiul tras de cai, de pe actualul teritoriu al României. Începând de astăzi, 28 mai 2019, titlurile de călătorie au un nou logo, acesta marcând premiera din 8 iulie 1869”, au anunțat reprezentanții STPT.

 

Istoria tramvaiului timișorean începe în 1865, când demarează lucrările la realizarea primei linii de tramvai. La începutul anului 1868 se inaugurează Societatea de Tramvai cu Cale Ferată din Timișoara, care devine Societatea de Transport Timișoara. Apoi, în 8 iulie, se pune în funcțiune prima linie de Tramvai cu Cai, între Gara Centrală (acum de Nord) și Centru; peste 28 ani se înființează societatea Tramvaiele Comunale Electrice din Timișoara.

La finele anului 1899 se pune în funcțiune tramvaiul cu tracțiune electrică, iar în 1920 se pun bazele producției de tramvaie în ateliere proprii pentru ca în 23 august 1970 să înceapă fabricarea prototipului de vagon Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.