Bilete de transport în comun prin intermediul unei aplicaţii! Ultima invenţie pentru Timişoara

1467

Timişorenii care folosesc mijloacele de transport în comun au, de acum, la dispoziţie o aplicaţie prin intermediul cărora pasagerii pot plăti costul biletului direct din tramvai sau troleibuz. Totul a fost posibil cu ajutorul unei companii private din domeniul IT.

„Aplicația 24pay este o soluție de plată prin telefonul mobil care permite operatorilor de transport în comun să ofere călătorilor o alternativă rapidă, eficientă și sigură de achiziționare a titlurilor de călătorie, utilizând cardul bancar. Soluția 24pay cuprinde o aplicație pentru călători (portofel virtual), o aplicație pentru controlor, dedicată verificării valabilității biletelor de transport și o interfață desktop pentru generarea rapoartelor de activitate și financiare. Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare unui card bancar Visa/Mastercard”, transmit cei care au pus la punct aplicaţia.

Astfel, timișorenii vor putea achiziționa, din mijloacele de transport, prin intermediul aplicației 24pay, bilete de o călătorie, în valoare de 2,5 lei și legitimații de o zi, în valoare de 12 lei.

Legitimațiile de o zi se vor putea achiziționa și din stații, iar validarea acestora este obligatorie pentru fiecare călătorie.

Avantajele pentru societatea de transport în comun le reprezintă îmbunătățirea calității serviciilor prin oferirea unei variante alternative de plată, în afara programului de lucru și ariei de acoperire a chioșcurilor de bilete, prevenirea călătoriilor frauduloase prin blocarea sistemului de plată în caz de control, diminuarea costurilor și a riscurilor de gestionare a numerarului, monitorizarea activității controlorilor, feedback din partea călătorilor prin intermediul secțiunii de sugestii și reclamații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.