Bicicliștii din Timișoara, atacați din toate părțile: de administrație, de șoferi, de pietoni… acum și de hoți!

235

În condițiile în care traficul din Timișoara este foarte greoi, mulți s-au orientat către biciclete, mai ales acum, în perioada de vară.

Din păcate însă, bicicliștii nu au viață prea ușoară în urbea de pe Bega. Pistele de biciclete sunt sub orice critică, iar de multe ori sunt ocupate de mașinile parcate, administrația le impune tot felul de restricții, în special în centrul orașului, șoferii îi critică pe motiv că încurcă circulația mașinilor, pietonii îi critică fiindcă nu sunt atenți, iar mai nou s-au înmulțit și hoții de biciclete.

După mai multe astfel de cazuri în ultima perioadă, în weekend, polițiștii au prins încă doi hoți. Polițiștii Secției 1 Timișoara au identificat doi tineri, de 20 şi 21 de ani, bănuite de furtul unei biciclete. Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş. Bănuiţii ar fi pătruns în scara unui imobil situat pe raza municipiului Timişoara, iar din interior ar fi sustras o bicicletă, distrugând sistemul de asigurare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.