Bezos, însă Poli

212

Între Feții-Frumoși ai basmelor noastre e unul pe care-l admir fără nicio rezervă. Cel din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, singurul care-și negociază propria naștere. Singurul care obține drept de vot asupra venirii sale pe lume. Un luptător pentru democrație și drepturile omului de care istoria vorbește prea puțin. El votează pentru, cu o condiție: să i se ofere, întocmai și la timp, titlul poveștii lui Ispirescu. Nu dreptul de autor asupra, ci pur și simplu „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Și numai după ce i se promite, se naște.

Făt-Frumosul ăsta știe ce vrea. Și nu de când s-a născut, ci de dinainte. Asta-mi place! Dar nu într-atât încât să fiu pradă sigură vreunui psihoterapeut specializat în analiză tranzacțională (o metodă de terapie ce pune, între altele, în legătură basmul preferat cu povestea de viață ale… clientului). Mă apăr și eu cum pot, așa cum Ispirescu ne apără pe toți Nefeții-Frumoși de mirajul nemuririi: sapă în text o Vale a Plângerii. Unde eroul lui, ca un veritabil sportiv, calcă alergând după un iepure pe care-l prinde, fiindcă — nu-i așa? — nu alerga după doi. Și-l prinde și dorul din urmă. Un dor ucigaș.

Ei bine, la 10,38 USD, cartea se găsește pe Amazon. Să-i fi căzut lui Jeff Bezos în mână un exemplar sau să fie el, de fapt, întruparea Făt-Frumosului nostru? Ar fi prea de tot să avem, noi, românii, o așa importantă contribuție la un vis universal: visul tinereții veșnice. Cu toate că, de la Ana Aslan încoace, e foarte, foarte posibil. Așadar, să credem în forța noastră creatoare și în cele 3 miliarde puse la dispoziție de Bezos. Care — și asta-mi place mult! — își va plăti cercetătorii ca pe fotbaliști.

Și-acum, că a venit vorba, chiar să coborâm (și să rămânem) cu picioarele pe pământ. Fiindcă nu poate trece pe lângă noi, fără să ne atingă în suprafața de protecție a cordului măcar, faptul că Poli Timișoara e, în momentul de față, cea mai veche echipă în divizia secundă. Pentru că joacă rolul Fătului-Frumos nevânător de iepuri. Cu atât mai puțin de iepuri ce trec în prima ligă, în Prima Vale a Plângerii, dacă vreți. Continuitate, constanță? Să fim serioși! Blestem, i-aș zice, dacă tot am fost pe tărâmul basmelor. Blestemul „tinereții veșnice”, al „ar putea fi-ului” — fiindcă viață fără de moarte firește că are în inimile noastre.

În 2016, când ASU (acum SSU) Politehnica Timișoara urca în liga secundă, scriam, deloc profetic, ci cât se poate de realist: „nu de liga a doua mă tem, ci de veșnicia ei”. Însă nu mă gândeam atunci că veșnicia va însemna 7 (șapte) ani, cu posibilitate de prelungire. Mai cu seamă că acești șapte ani de Liga 2, „de acasă” deja, au dărâmat casa, adică Stadionul „Dan Păltinișanu”. Mai precis, au lăsat-o să se dărâme pe cale naturală. Ca-n povestea noastră, palatul s-a prăbușit sub povara vremii. Așa că hai să nu mai fim cu picioarele pe pământ!

Ispirescu știa el ce știa. Locul în care-i ajunge Fătul-Frumos, locul tinereții veșnice, e fix ca o ligă secundă. Călduț, mediocru, fad, oricât de confortabil ar fi. Părăsirea eternizării sau chiar a eternității e obligatorie. Prin dor, dacă se poate, ca să fie și mai frumos. Prin dorul de „ABBA” (un an în A, doi în B ș.a.m.d.) de altădată, dacă vreți, cum ar spune prietenii noștri rapidiști. Fiindcă o mișcare oscilatorie e mai vie, mai emoționantă decât una rectilinie și uniformă la medie înălțime. Bezos știe asta? Dacă nu, pe lângă poveste, să-i trimitem un meci de Liga 2.

Ar fi bine, dacă tot plătește cercetătorii nemuririi ca pe fotbaliști, în timp ce noi ne plătim fotbaliștii nemuriți în Liga 2 ca pe cercetători. Și îngrășăm iepurele bănățean, ca să nu mai poată sări în Valea Plângerii.

LĂSAȚI UN MESAJ