Basme din Banatul multicultural în lecturi și reinterpretări urbane

360

Asociația Sinaptica împreună cu partenerii săi, Asociația Regia Artistică Timișoreană și
Universitatea de Vest din Timișoara dă startul atelierelor creative din cadrul proiectului “Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane”. Atelierele se vor desfășura în 2 locații din Timișoara: Ambasada (Strada Anton Seiller, nr. 2) și librăria Cărturești (Str. Florimund Mercy 7) timp de 4 zile în perioada mai-iunie.

Prima întalnire cu liceenii va avea loc în 8 Mai de la ora 16:00, la hub-ul cultural Ambasada și va cuprinde 2 ateliere (scriere creativă și eseu fotografic). La aceste ateliere participă 20 de elevi de la 4 licee din Timișoara, împreună cu profesorii lor.

Proiectul “Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” a pornit de
la basmele culese în două volume „Basme din Banat” de Otilia Hedeșan și „Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri” de Eliana Popeți și urmărește să le reinterpreteze prin intermediul tehnicii Creative Writing – rescrierea basmului într-o cheie modernă și a eseului fotografic – repovestirea basmului într-o serie de fotografii. Echipa proiectului a ales aceste metode de abordare interdisciplinară și interculturală deoarece doreste să crească interesul tinerilor pentru lectură și în acelasi timp să promoveze patrimoniul cultural imaterial local și accesul publicului tânăr la acesta.

Basme din Banat-28Activitățiile cu elevii de la unități reprezentative ale învățământului preuniversitar din
Regiunea Vest și semnificative pentru Banatul multicultural continuă cu o tabără urbană ce se desfășoară în perioada vacanței de vară. Cei 20 de participanți provin de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”. Cadrele didactice Iuliana Galeș, Elena Ligia Jebelean, Melinda Rumpel Moldoveanu si Codruța Pop participă activ încă de la lansarea proiectului și îi insoțesc pe elevi în această călătorie de cunoaștere. Timp de 5 zile elevii vizitează păstrătorii de basme din câteva localități din zona Banatului și interacționează cu etnologi și artiști vizuali în curtea Galeriei de Artă – Jecza.

Întâlniri în jurul basmelor – lectură, scriere creativă, dialoguri în jurul unor teme de interes
universal care se regăsesc în basm, vor avea loc și cu alte grupuri de adolescenti și liceeni, urmând să fie anuntat programul acestora pe măsură ce datele și detaliile sunt stabilite.

Reinterpretările urbane și actuale ale vechilor basme banățene, oferite de către elevii
participanți intră într-un concurs, iar cele mai creative 10 reinterpretări vor fi recompensate cu premii în bani în valoare de 5000 RON.

„Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” este co-finanțat de către
Administrația Fondului Cultural Național. Perioada de derulare a proiectului: martie – noiembrie 2018. Lansarea proiectului „Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” a avut loc 27 martie, în amfiteatrul A01 la Univesitatea de Vest din Timișoara.

Mai multe detalii despre proiect, pot fi accesate aici

Asociația SINAPTICA a fost înființată în 2015, la initiativa unui grup de experți din
domeniile cultură, educație și formare profesională, al dezvoltării și implementării de proiecte finantate din fonduri nerambursabile si al managementului organizational. SINAPTICA urmărește să ofere sprijin organizațiilor și indivizilor prin conceperea, organizarea, desfășurarea și promovarea de activități și proiecte în domeniile educației și formării profesionale pentru copii, tineri, adulți și vârstnici, artei și culturii, mediului, turismului și dezvoltării rurale, cercetării fundamentale și aplicative.

Regia Artistică Timișoreană s-a înființat în anul 2014 și susține și promovează tinerii artiștii și accesibilitatea actului cultural în spațiul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.