Bar în flăcări, în această dimineață! Focul a mistuit spațiul comercial și s-a extins la o casă

2870

Un bar a luat foc, în această dimineaţă, fiind mistuit în întregime de flăcări.

Este vorba despre barul situat în centrul localităţii Pecica, județul Arad, unul dintre cele mai vechi şi populare localuri din oraş.

Din primele date reiese că incendiul ar fi izbucnit de la un scurt circuit, în jurul orei 7.

În momentul intervenţiei pompierilor focul se manifesta violent, flăcările ridicându-se la câţiva metri deasupra acoperişului.

Incendiul a cuprins şi acoperişul casei din spatele barului. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă şi la o librărie şi un magazin de haine de lângă bar.

La ora la care scriem aceste rânduri, pompierii pecicani şi cei din Arad se află încă la faţa locului.

sursa: newsar.ro

foto: livearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.