Bannere uriașe în locul invitațiilor clasice la nuntă, într-un oraș din România. Familii amendate

430

Două familii din Târgu-Jiu au găsit o nouă metodă pentru a anunța nunțile copiilor lor. Au pus bannere uriașe în oraș, deși nu aveau autorizație. Una din ele a fost sancționată de polițiști cu 4.000 de lei.

Cartierul Obreja din Târgu-Jiu a fost împânzit cu bannere uriașe pe care erau scrise invitații la nuntă.

Cele două familii anunțau pe bannerele respective data celor două nunți, dar și cine sunt artiștii care vor întreține atmosfera la evenimente.

Astfel, în data de 7 august este programată nunta dintre Andrei cu Olesia, iar atmosfera urmează să fie întreținută de Nicolae Guţă, iar în 27 octombrie, are loc nunta lui Denis cu Izabela unde va cânta Jean de la Craiova.

Un localnic a fotografiat bannerele respective și le-a postat pe contul său de Facebook. Poliția s-a autosesizat și a dat amenzi, dat fiind că bannerele fuseseră instalate fără autorizație. Însă doar pentru una dintre familii, care a primit o sancțiune de 4.000 de lei.

Celălalt banner a fost îndepărtat după ce un echipaj al poliției a mers în zonă.

„Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, la data de 28 martie, o femeie în vârstă de 30 de ani, din localitate, a montat un banner publicitar, fără a deţine o autorizaţie eliberată de autorităţile competente în acest sens. În cauză, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a femeii cu amendă în cuantum de 4.000 lei, conform OUG 43/1997, privind regimul drumurilor”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Mediafax.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ