Bani pentru redeschiderea căii navigabile între Timișoara și Serbia

157

A fost făcut un pas important pentru a (re)deschide calea navigabilă Timișoara – Serbia. Autoritățile române și sârbe au semnat, joi, contractul pentru finanțarea proiectului.

Astfel, județul Timiș, prin Consiliul Județean și Administrația Bazinală de Apă Banat, primește peste 7 milioane de euro, iar partea sârbă peste 6 milioane de euro.

Potrivit contractului de finanțare, obiectivele proiectului sunt ”promovarea transportului sustenabil și dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră pentru transformarea Canalului Bega într-o destinație recunoscută la nivel internațional pentru experiențe turistice unice, diversitate culturală, comunități integrate și protecția mediului; creșterea competitivății transfrontaliere prin creșterea standardelor infrastructurii de mobilitate și transport în vederea îmbunătățirii accesibilității și conectivității; promovarea arealului Canalului Bega ca o destinație verde, deschisă turiștilor, recunoscută internațional”.

Valoarea proiectului este de 13,850 de milioane de euro, din care UE decontează 11,773 de milioane de euro. Acesta presupune refacerea ecluzei de la Sânmihaiu Român și a nodului hidrotehnic. Apoi, circulația între Timișoara și Serbia ar trebui reluată pe canalul Bega. Mai urmează să fie realizat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, iar apoi urmează organizarea licitației. Abia apoi se va trece la lucrări.

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA CBC de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, Axa prioritară 3 Mobilitate sustenabilă și accesibilitate, Măsura 3.1 Mobilitate și infrastructură și servicii pentru transport.

LĂSAȚI UN MESAJ