3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Bănăţenii vor sărbători de acum înainte, pe 21 martie, Ziua Olteniei!

De acum înainte, în fiecare an la 21 martie, şi în Banat, ca şi în restul ţării, se va sărbători… Ziua Olteniei, autorităţile locale urmând să organizeze, cu această ocazie, manifestări cultural-artistice şi Ştiinţifice.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, evenimentul urmând a fi marcat de autorităţile centrale şi locale prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific.

Proiectul a fost adoptat cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotriva” şi 25 de abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, evenimentul urmând a fi marcat de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.

Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Potrivit expunerii de motive, „se cuvine să se marcheze ziua de 21 martie – Ziua Olteniei, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară pe Podul Calicilor, că fiind Ziua Olteniei”.

Alte subiecte :

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Citește și :