Bănățenii vor fi luați la oaste! Condițiile pentru noul tip de serviciu militar al României

3178

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat că la 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare Legea rezerviştilor voluntari care prevede o perioadă de formare iniţială de aproximativ trei luni pentru acumularea cunoştinţelor de bază.

După sesiunea de trei luni urmează o convocare anuală. În acest interval rezerviştii militari beneficiind de un stimulent financiar, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Mihnea Motoc, legea rezerviştilor voluntari concepe „un sistem foarte judicios de antrenare atât a celor care au avut la un moment dat în cariera lor o formaţie militară, cât şi a celor care nu au niciun fel de pregătire militară”.

„Serviciul militar obligatoriu a fost introdus în anumite condiţii în Lituania, vorbim de ţările aliate, în România a fost suspendat pe timp de pace în 2007, era firesc să fie aşa în condiţiile în care mergeam spre constituirea unei armate profesioniste, exclusiv profesioniste, de atunci a trecut ceva timp şi este evident că s-a resimţit de ceva timp, cu ani în urmă, un gol, o nevoie de a completa resursele pe care le putem mobiliza, pe care ne putem baza la un moment dat. În final s-a găsit o formulă legislativă bună, avem adoptată legea rezervistului militar, lege care concepe un sistem foarte judicios de antrenare atât a celor care au avut la un moment dat în cariera lor o formaţie militară, cât şi a celor care nu au niciun fel de pregătire militară. În esenţă este vorba de antrenarea acestora într-o perioada de formare iniţială, probabil 3-4 luni în care acumulează cunoştinţele de bază, după care, anual, se face o convocare de instrucţie, de două săptămâni, 15 zile, de actualizare a pregătirii, timp în care există o relaţie contractuală cu aceşti rezervişti militari şi un anumit stimulent financiar, un procent din salariul pe care îl au în civilie”, a precizat ministrul Apărării la Realitatea TV.

2 COMENTARII

  1. Si pentru ce să.apar tara,pentru buhaitii aia din fruntea țării să aibe ce fura,pentru jegurile aia?Să își trimită copii lor drogați si derbedei…Eu spun pas.

  2. D-LE MOTOC I-AI PEAILATI 587 CA SINT HODINITI SI ORICUM II PLATIM DEGEABA NOI ASTIA DE RIND AVEM DE MUNCA SI N-AVEM TIMP SA NE JUCAM DE-A ARMATA . NOI NE CRESTENM COPII .PLATIM RATE TAXE IMPOZITE SI N-AVEM VREME DE PROSTIILE TALE .

Dă-i un răspuns lui GRIGORE Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.