Balul Operei din Cluj…

129

În urmă cu vreo câteva săptămâni, pentru istorie nu e mult, postul Realitatea TV urma să transmită „în direct”, un eveniment cultural notabil, mai exact ce e scris la începutul articolului ca titlu, „Balul Operei din Cluj”. Făcându-mi şi facultatea la Cluj, fiind „clujean” şi după tată şi, mai ales, plăcându-mi mult muzica de Operă, mi-am zis că voi asista la un moment privilegiat de cultură. Chiar m-am pregătit pentru seara aceea. Câte ceva despre program aflasem, interpreţii nobilei instituţii urmând să cânte, evident cu voci trecute prin filtrul aspru al orelor de studiu, pe lângă arii ultracunoscute din Tosca, Traviata, Paiaţe, Cavaleria, şi şlagăre româneşti de prin anii 1970. Deci nu producţii aparţinând lui „Cerebel”, Pepe, Moga, Chirilă.

În ceasurile premergătoare începerii recitalului, balului de la Cluj, mi-am amintit de spectacolele Operei din Bucureşti, anii 1957-1960, când i-am putut asculta „în direct” pe Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Cornel Stavru, Elena Cernei, Zenaida Pally. Programul de balet, la rândul său, fiind lăsat în seama lui Irinel Liciu, Alexa Dumitrache-Mezincescu, Leni Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu. Nu mai lungesc vorba, serile acelea de Operă, în ciuda prezenţei la conducerea statului a sângerosului tovarăş Dej, erau realmente o mare sărbătoare.

Opera din Cluj, cu anunţatul ei bal, cu o mică sau mai mare defilare de toalete feminine, cu prezenţa în sală a unor figuri universitare, chiar academice, venea ca un balsam pentru mulţi dintre românii sătui să vadă de dimineaţa până seara, „scandalurile”, „războaiele dintre palate” prezentate isteroid de Dana Grecu, de „bombele”, ştirile „devastatoare”, „cutremurătoare”, curgând şuvoi din prezentările postului România TV. Erau sătui aceşti români şi de Elena Udrea, Tinel, Şnekker, Badea, plaţi, guralivi, într-un cuvânt, întristători. Deci, repet, peste toată această păcură, ca un suflu de aer, ca un jet de lumină salvator… Balul Operei din Cluj…

Şi ce să vezi, frate, iluzionat, mă duc la „pomul lăudat”, cu „sacul”, cu aşteptări ce mi se păreau a fi legitime. Când colo, în loc de transmisii masive din „părculeţul cu minuni”, mă trezesc, cu siguranţă şi alţii, nici mai mult nici mai puţin decât cu un dialog, interminabil, tern, stupid, nedorit, căci doar se anunţase altceva, dintre Octavian (Tavi) Hoandră, cu figura lui de muncitor agricol şi marele analist politic, nesecat izvor de înţelepciuni, în realitate o platitudine întruchipată, Cosmin Guşă.

Când vroiai să vezi, să auzi altceva, cei doi, nici nu le mai dau numele, s-au aşternut pe un „trăncănit”, chipurile savant, în incinta Operei, asta se vedea bine, despre PSD, Dragnea, PNL, Johannis, DNA şi din nou despre aceştia. De cinci ori, enervat, necaptivat de Guşă, am schimbat postul. La revenire, cei doi, tot acolo şi tot trăncănind ca şi când ar fi fost cu vaca şi ar fi trebuit cumva să le treacă timpul. În fapt, Balul Operei din Cluj, au fost ei… nu le mai dau numele… Curată nesimţire românească.

LĂSAȚI UN MESAJ