Banatul în întregul său are un uriaș potențial turistic ce este, din păcate, doar în parte exploatat așa cum ar merita. Chiar și acolo unde pe timpuri era un aflux de turiști veniți de pretutindeni acum cam bate vântul. Doar în foarte puține cazuri s-a încercat câte ceva nou și interesant. Dar în cele mai multe din cazuri inițiativa privată s-a limitat să preia în diverse forme fie prin cumpărare sau închirieri facilități turistice deja existente.
Acolo unde inițiativa a fost serioasă a mai fost dres busuiocul industriei ospitalității cu câte ceva dar deloc la standardele așteptate de drumeți. Sunt numeroase exemple de cabane ori hoteluri ce arată oarecum decent dar nu trec de nivelul anilor 70 și 80 ai secolului trecut. Turistul merge, vede, se cazează de nevoie iar mai apoi în afara peisajului ce este dat de natură și de aerul curat (acolo unde încă mai e nepoluat) nu prea are ce să facă pentru umplerea timpului, mai ales dacă vine în extrasezon.
Turismul și atracțiile Banatului se pot împărți în două mari grupe gerografice. Banatul de munte, cu preponderență județul Caraș-Severin are munți, lacuri, piste de schiabile, păduri ce încă nu sunt atinse de nebunia furtului de lemne extins la nivelul altor județe. Dacă mai punem la socoteală și întregul curs al Dunării din zona noastră, atracții sunt cu duiumul. Ce lipsește cu desăvârșire este o politică coerentă de investiții cu cap în infrastructură acolo unde nu există sau o eficientă folosire a aceleiași infrastructuri acolo unde încă nu s-a năruit. Mulți agenți de turism și-ar dori să aibe în țara lor ceva asemănător cu Clisura Dunării. Pe când pe malul sudic în țara vecină de la Belgrad și până hăt departe trece un culoar ciclistic cuprins în rutele europene la noi nimic nu aduce aminte de un posibil drum de biciclete. Cine se încumetă să pornească pe două roți de la Baziaș sau de ce nu chiar din Oravița până la Orșova ori Turnu-Severin o va face asumindu-și nenumărate riscuriși pe proprie răspundere. Lipsesc marcajele turistice care să îndrume ciclo-turistul, pensiunile oferă aceleași meniuri ca la Lehliu-Gară sau la Văscăuți. Să ai fluviul la doi pași și să oferi în cel mai bun caz pește oceanic congelat sau la conservă este de-a dreptul hilar dacă nu de plâns. Dacă ne întoarcem la vecinii sârbi e demn de remarcat că pe panourile destinate bicicliștilor în afară de informațiile necesare mai sunt trecute și câte un aforism sau o glumă. E un mod de a face drumeții să circule cu fruntea descrețită.
Un exemplu pozitiv de dată recentă este încheierea renovării ruinelor cetății medievale de la Coronini-Pescari. Măcar de ar fi cineva în măsură să tălmăcească turiștilor cine a fost acel misterios Coronini și ce treabă a avut cu Valea Dunării.
Fortificația medievală (Cetatea Ladislau) a fost ridicată de împăratul Sigismund de Luxemburg și pusă sub patronajul sfântului Ladislau. Ulterior a fost încredințată cavalerilor teutoni. Cetatea a fost distrusă după 1526. Ruinele ce pot fi văzute chiar din orașul Moldova Veche au fost scoase de sub tonele de moloz și nepăsare. Locul arată bine și peisajul este spectaculos. Dar este doar o picătură în oceanul de indolență din restul județului. Salba de peșteri din aval nu este pusă în valoare nicicum. Noroc cu uriașul Decebal sculptat în stâncă ce mai atrage turiști. Deși unii consideră stânca cioplită drept un kitsch totuși atrage privirile celor ce trec pe acolo. Cei tari de stomac trebuie să întoarcă capul de la tarabele ambulante cu suveniruri de proveniență orientală ce se întind până pe carosabil.
Dar asta deja este treaba autorităților mehedințene ce administrază Golful Mraconia și acea zonă mirifică. Jocul politrucilor a vrut ca județul Mehedinți să se întindă până acolo deși geografic ne aflăm tot în Banat.
Despre Băile Herculane ar fi foarte puține de spus (de bine). Deși are o istorie bimilenară și a fost la un moment dat perla turismului balnear unde se întâlneau dese ori capete încoronate, (că deh… și purtatul coroanelor poate fi o treabă dificilă și duce la reumatisme) acum este un bizar amestec de decadență burgheză în ruină și „modernele” hoteluri ce erau fala turismului socialist. Acestea din urmă în a celași hal de degradare. Pentru a nu fi întru totul încorecți trebuie spus că unele investiții s-au făcut pentru renovarea câtorva edificii. Chiar arată bine dacă nu vedem restul din jur. Să nu uităm că Gara ce deservește Băile Herculane a fost etichetată odinioară drept cea mai cochetă și romantică gară din Europa.
Multe ar mai fi de spus despre atracțiile Banatului de munte. Aici a mai existat celebrul sanatoriu de la Marila, stațiunea climaterică Teiuș și multe altele. Noroc cu cei doi munți ce atrag schiorii în sezonul de iarnă, Semenicul și Muntele Mic, că mai salvează blazonul județului. Deși oferta este sărăcăcioasă și cazarea așa și așa iubitorii sporturilor de iarnă nu bagă în seamă neajunsurile și se bucură de sport și aerul de la altitudine.
Dacă am vorbit despre partea de sud, cea montană a regiunii noastre să trecem în revistă și câteva din ce ar putea fi atracție turistică în județul Timiș. Și aici există un potențial mare și nefolosit decât în mică parte. Dacă în zona de munte sunt priveliști spectaculoase, stânci, lacuri, stațiuni la noi în parte de pustă totul este la o scară mai accesibilă. Parcă este o copie redusă a ce se află la Caraș-Severin. Iar aceasta nu este folosită cum se cuvine. Deși avem două râuri destul de importante ce străbat județului sporturile de apă sunt ca și inexistente. Cel puțin nu au caracter de masă. Mureșul ce străjuiește nordul provinciei iarăși curge la vale fără nici un folos acva-turistic. Deși s-au cheltuit bani europeni pentru o colaborare transfrontalieră pentru punerea în valoare a Timișului încă nu dau buluc turiștii străini ca să se cerceteze cu binoclurile păsările de baltă. Mai degrabă citim uneori o știre cu câte un braconier italian ce are în portbagaj sute de păsărele pentru pofte culinare.
Cele două ambarcațiuni electrice numite pompos „catamarane” ce înfruntă furtunile din largul bălții de la Satchinez și Surduc nu pot ține loc de turism nautic. De fapt sunt două pontane ceva mai dichisite. Cât despre lacul Surduc numit de unii entuziaști „marea județului Timiș” este exact ca o perlă scăpată în noroi pe care nimeni nu vrea cu adevărat să o stergă și să o pună în valoare.
Tot ce se leagă de atracțiile turistice se învârte în gol. Zona Făgetului are nenumărate locuri interesante. Multitudinea de biserici de lemn ce de prea mult timp sunt restaurate fără a vedea rezultate palpabile. Multitudine de fabrici de acum un secol sau două zac în paragină. Cei cu inițiativă din apusul european fac bani buni cu noul curent ce se numește „turismul industrial”. Mori, gări, fabrici, depouri avem încă cu duiumul în ciuda distrugerii lor sistematice. Investitori s-ar mai găsi. Voința de a urni lucrurile însă lipsește total.
De mulți ani se vorbește de repunerea în circulația curioșilor a celor două turnuri de apă ale orașului. Din timp în timp au fost publicate planuri fantastice sau decent de cum se vor renova. Timpul trece, anul 2023 se apropie vertiginos iar noi nu prea avem ce arăta. Sau arătăm planșe cu ce vom face dacă ne hotărâm să facem.
